Acesta e un Mercedes W201 din Moldova, cu 353 km parcurşi, care tocmai a călătorit fără probleme până în Germania

28 August 2022, 17:18
Ilie Toma
La doar 28 de ani, ai aştepta ca un tânăr din Moldova să viseze mai degrabă la o maşină mai modernă, cu un sistem multimedia cât mai performant, poate şi cu un motor cu mai mulţi cai-putere sub ea. Dar Andrian, proprietarul acestei maşini, a ales conştient să-şi cumpere acum două luni un Mercedes 190E W201, cu 350 mii km pe bord. Iar de curând Andrian a călătorit cu el peste 2.000 km din Moldova în Germania, deşi toţi îi spuneau să n-o facă, pentru că inevitabil o asemenea maşină veche îi va crea probleme în drum. Până şi vameşul i-a spus la ieşirea din ţară „parcă te văd peste 2-3 zile cum vii cu ea pe evacuator înapoi în Moldova”.
Andrian munceşte de 3 ani în Germania, în zona Dortmund, în serviciul de livrări al celor de la Amazon. A plecat acolo încă înainte de pandemie şi între timp şi-a convins mai mulţi prieteni să-l urmeze, aşa că acum are o întreagă comunitate de prieteni prin apropiere, chiar dacă e departe de ţara sa. A ales să cumpere un Mercedes W201, fabricat în 1991, deci mai mare decât el, pentru că adoră Mercedesurile din perioada asta încă din copilăria sa.
Pe atunci, în rol de copil care stătea pe bancheta spate, tatăl său a deţinut unul după altul 7 exemplare Mercedes, toate fie W124, fie W201. Acum, în ultimii, tatăl său a trecut la W204, apoi W211, iar Adrian avusese până de curând un W124 din 1993, cumpărat cu 215 mii km la bord.
Foto: Mercedesul anterior al lui Andrian

Atunci când a dat peste 190E-ul actual, cu parcurs mai mare şi mai vârstnic în ani, tatăl său l-a sfătuit să nu-l cumpere. „Andrian, nu-ţi trebuie ţie maşina asta, e veche, ia ceva mai nou”, i-a zis tatăl. Totuşi, Andrian a cumpărat-o, deşi ştia că maşina are nevoie de intervenţii.
În Moldova, ea a trecut recent printr-o revopsire completă, iar la partea mecanică i s-au schimbat o mulţime de componente în motor, i s-a pus o cutie de viteze mai nouă cu 5 trepte, i s-a schimbat diferenţialul. Aproape toate braţele suspensiei au fost schimbate, la fel ca şi amortizoarele.
Au fost reparate şi cadranele de bord, întrucât nu funcţiona turometrul, aşa că din 3 piese de la 3 automobile, s-a ajuns la una funcţională. Aşa a ajuns şi parcursul să arate 333 mii km în loc de 353, din cauza acelei reparaţii.
Ar mai fi de muncă la ea, pentru a o aduce la starea dorită, dar Andrian spune că a întâmpinat problema lipsei pieselor de schimb în Moldova, în special a celor noi. Aşa că a decis să-şi ia maşina cu el în Germania, cel puţin pentru 6 luni, iar acolo să-i mai facă nişte lucrări la ea.
Acolo, în Germania, planifică să caute un motor cu 6 cilindri în linie, M104, cu o cutie de viteze mai nouă, şi să încerce a le schimba pe maşina sa. Vrea să pună şi scaune Recaro la interior, dar şi să adauge un sistem de aer condiţionat, geamuri acţionate electric şi alte atribute de confort.
Tocmai pentru a face aceste lucruri a şi trebuit să meargă cu ea din Moldova în Germania. Chiar dacă maşina are efectiv peste 350 miii km pe odometru, a avut încredere în ea, deşi cu adevărat practic toţi îi spuneau că o asemenea călătorie va sfârşi inevitabil cu o defecţiune.
Andrian, însă, a mers cu maşina sa şi prin ploaie şi prin soare, menţinând relaxat un ritm de 120-130 km/h, cu o ţinută de drum impecabilă, fără a simţi că maşina sa merge mai lent ca altele, sau că trebuie tratată mai cu grijă. Pur şi simplu a mers în ritm normal şi a savurat fiecare minut de condus, având un regim fără grabă.
În total, a mers trei zile, pentru că a făcut şi pauze nocturne, dar şi pauze pe drum, mai ales în ore de amiază. Nu-l grăbea nimeni, aşa că a vrut să conducă fără a fi obosit. România a trecut-o mai greu, dar până şi în munţi Mercedesul său de 31 de ani a avut o ţinută de drum excelentă prin serpentine.
Odată ajuns pe autostrăzi, ritmul normal era de 120-130 km/h, iar privirile oamenilor din Germania spre maşina sa, cu atâta entuziasm şi respect, l-au copleşit. Nu aştepta atâta admiraţie din partea germanilor pentru un Mercedes clasic, care a petrecut atât de mult timp în Moldova şi care era tratat cu neîncredere acasă. A simţit pentru prima dată recunoaşterea din exterior că deţine nu pur şi simplu o maşină veche, ci un Mercedes care se transformă deja într-un model clasic apreciat.
Foto: Viteză atinsă pe autostradă de Mercedesul W201

Iar asta îl motivează să investească efort şi pasiune în ea, pentru a o aduce la o stare şi mai bună. „E o maşină care nu fuge prima de la semafor dar nici ultima nu e, şi încă poate fi condusă în acelaşi confort pe care îl primesc toţi în ziua de azi la maşinile din 2022”, ne spune Andrian despre Mercedesul său.
Între timp, ieri Andrian ne-a trimis şi o poză din Germania, unde s-a întâlnit la muncă cu un coleg de-al său german, care are un W201 similar, tot de culoare albă.
Aşadar, maşina despre care în Moldova i se spunea că sigur nu va ajunge la destinaţie, a parcurs de fapt tot traseul cu zero probleme, şi în acelaşi ritm cu toate celelalte maşini din zilele noastre.
E o maşină care şi la 31 de ani se simte zveltă, savuroasă şi fiabilă, demonstrând şi azi, la 31 de ani depărtare, cât de bune erau, în esenţă, Mercedesurile din acea vreme.
0
8,349
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!