Ambuteiaj kilometric pe viaductul din Chişinău, după închiderea străzii Ciuflea, situaţia va fi similară în perioada următoare

2 August 2022, 08:11
Redacţia PiataAuto.md
Viaductul dintre sectoarele Botanica şi Centru din Chişinău a devenit aproape paralizat de ambuteiaje kilometrice în această dimineaţă, care se întindeau până spre intersecţia cu strada Trandafirilor. Motivul acestui ambuteiaj imens este închiderea străzii Ciuflea ce asigura conectarea cu bulevardul Ştefan cel Mare şi accesul spre bulevardul Negruzzi şi strada Albişoara. Astfel, întregul trafic de pe viaduct e direcţionat exclusiv spre strada Bucureşti.
Strada Ciuflea a fost închisă în această dimineaţă în sensul de circulaţie dinspre strada Bucureşti spre Ştefan cel Mare, aici urmând a se desfăşura lucrări de reparaţii. Ulterior, strada va fi închisă şi în sens invers de circulaţie.
Primăria Chişinău menţionează că perioada de închidere a străzii Ciuflea este de 2-9 august 2022, deci situaţia ambuteiajelor uriaşe din jurul acesteia va fi similară cel puţin pe perioada următoarei săptămâni. Prin urmare, cea mai bună recomandare ar fi să evităm pe cât posibil zona, alegând trasee alternative de deplasare în această perioadă.
0
2,149
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!