Din timpurile când designul maşinilor era o artă, o Alfa Romeo 6C 2500 SS Spider Corsa, scoasă la vânzare în SUA

1 August 2022, 21:53
Ilie Toma
Maşina asta ar putea fi privită ore în şir, şi tot ai mai găsi detalii şi unghiuri noi din care s-o admiri. E o genialitate a formelor prin simplitate, fără zecile de linii ascuţite care vor să tot imprime agresivitatea din designul contemporan. Proporţii. Linii simple, dar trase inspirat cu condeiul. Şi mult talent, care avea ce spune lumii. E o Alfa Romeo 6C 2500 SS Spider Corsa. Iar dacă cei mai mulţi dintre noi n-o recunoaştem, e absolut normal, pentru că vine dintr-o perioadă când o familie de modele, precum 6C, putea avea mai multe ipostaze de design foarte diferite pe acelaşi substrat tehnic. Iar maşini precum asta, Alfa Romeo a construit doar 4, în 1939, înainte de a începe al doilea război mondial şi a pune pauză pe acest model.
Maşina asta avea sub capotă legendarul motorul de 6 cilindri în linie, proiectat de Vittorio Jano, adorat de pasionaţii auto sub capota diverselor caroserii din familia 6C. Versiunea despre care vorbim aici, era o ipostază de 2,5 litri, sau 2.442 cm cubi, care avea aproape 100 CP în versiunea sa normală, 6C 2500. Dar maşina asta era una care mai primise şi indicativul SS, ceea ce însemna că motorul de 6 cilindri avea 3 carburatoare în loc de 2, iar astfel devenise capabil de 110 CP!
Maşina cântărea doar puţin peste o tonă, avea suspensie independentă faţă şi spate şi un centru de greutate coborât, ceea ce-i permitea să alerge uşor cu peste 160 km/h, abordând şi virajele cu viteze enorme.
Era visul celor pasionaţi de condus. Era visul piloţilor de cursă, care se vedeau cu ea deopotrivă admiraţi pe riviera franceză, cât şi aplaudaţi pe circuite în curse accesibile pentru participanţii independenţi. Maşina cu numărul de caroserie despre care vorbim azi a participat în prima sa cursă în august 1939, condusă de Ferdinando Righetti. Şi a câştigat.
Era prima din cele 4 construite, iar următoarele 3 construite au fost pregătite pentru cursa Mille Miglia din 1940. Apoi a urmat războiul şi modelul a plecat în istorie. Familia 6C a fost reluată după război, dar nu şi caroseria Spider Corsa. Însă acest design a rămas în memoria pasionaţilor şi chiar designerilor auto, până şi creatorului lui BMW 328 recunoscând că s-a inspirat tot de la ea.
Din păcate, însă, toate cele 4 exemplare construite iniţial s-au pierdut în istorie şi niciuna n-a supravieţuit integră. Exemplarul despre care vorbim azi a supravieţuit doar în şasiu şi motor şi a fost readus la viaţă începând cu 1989, în Japonia. Deci, caroseria pe care o vedem aici e o reconstituire iscusită a originalului, datorită fotografiilor istorice, făcută cu multă iscusinţă şi multe ore de muncă manuală. Şi creatorii săi au menţionat, când maşina a fost gata, că acest exemplar cu siguranţă nu poate repeta 100% originalul, pentru că nicio operă de artă nu poate fi copiată la fel de bine ca originalul. Însă pasionaţii de Alfa Romeo au apreciat atât de mult acest exemplar, unic în lume, încât el a devenit un soi de legendă printre colecţionari.
Azi maşina se află în SUA şi aşteaptă a fi expusă la licitaţie. E perfect funcţională, iar cine se încumetă s-o conducă se poate simţi în pielea piloţilor de cursă din 1939.
E o operă de artă reconstituită, însă în lipsa originalului, nu există nimic mai original decât această replică. Şi e replică făcută cu atâta dragoste, încât se aşteaptă că această Alfa Romeo 6C 2500 SS Spider Corsa se va vinde cu un preţ cuprins între 350 mii şi jumătate de milion de dolari.
Şi, atât timp cât vorbim de un motor original, de un şasiu original şi de o restaurare în manieră autentică, totul existând azi într-un singur exemplar în lume, până şi acest preţ estimativ pare prea mic. Pentru că maşina asta pare să fi trecut deja în categoria operelor de artă nepreţuite, din Italia de cândva. Din timpurile, când condeiul designerilor auto transpunea muza artistică în forme.
0
2,080
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!