Istoria neştiută a cursei în care niciuna din maşini n-a rezistat să ajungă la linia de finiş

Dacă ar fi să ne întrebăm care e cea mai dificilă şi mai intensă cursă de motorsport din zilele noastre, probabil majoritatea ar menţiona raliul Dakar. E o cursă lungă, solicitantă, cu multe abandonuri, dar, totuşi, am fi miraţi că încă înainte de Dakar au existat curse şi mai dure, iar ideea curselor prin ţinuturile Africii nu le aparţine nicidecum celor de la Dakar. Jean-Claude Bertrand a fost omul care a organizat curse prin Africa încă din 1969, ca erau atât de dificile, încât 9 din 10 maşini nu mai ajungeau la final. Dar cursa pe care acesta organizat-o în 1972 a fost una unică în istorie, or, atunci niciuna din maşini n-a rezistat să ajungă la linia de finiş! O cursă cu 45 de maşini şi toate 45 au abandonat, rând pe rând.

Foto: Jean-Claude Bertrand, iniţiatorul cursei excepţional de dificile

Seria de curse despre care vorbim azi purta numele de Raliul Coastei de Fildeş, dar era numită şi Raliul Bandama, după numele râului din această ţară. În 1969, când a avut loc prima ediţie de raliu, Bertrand a schiţat un traseu dificil de 1.100 km prin ţara în care se mutase de tânăr. Dar următoarele ediţii aveau deja trasee de circa 4.000 km, iar entuziastul care concepuse acest raliu devenise extraordinar de inventiv în a crea trasee cu adevărat dificile.

Chiar din primii ani, raliul Bandama îşi câştigase reputaţia unui raliu suprem, unde doar cei mai curajoşi, poate chiar nebunatici, îndrăznesc să vină. Era competiţia supremă, în care parcurgeai cu copilotul segmentele unul după altul, fără odihnă de noapte, şi unde aveai şanse de 1 din 10 să ajungi la final, nemaivorbind de locuri de podium. Însă dacă învingeai, primeai 5 milioane de franci, datorită unei companii petroliere, pe care Bertrand a convins-o să susţină ideea raliului.

Dar nimeni nu şi-a putut imagina scenariul a ceea ce s-a întâmplat la ediţia din 1972 a raliului Bandama. La 28 decembrie 1972 noaptea, la linia de start din capitala Coastei de Fildeş, Abidjan, s-au aliniat 45 de maşini. Printre ele — două Peugeot 504 Coupe, un Peugeot 304, un BMW 2002tii, un Opel GT, un Porsche 911S, două Datsun 1600SS şi opt exemplare Renault R16TS. Un alt producător francez, Citroen, a participat cu două DS23 şi un prototip de DS coupe.

Pentru ca să te încadrezi în limitele de timp, raliul trebuia parcurs cu o viteză medie de circa 100 km/h, pe drumuri ce abia puteau fi numite astfel. Unele zone păreau nişte cărări abia vizibile. De îndată ce încercai să fii prea precaut, rămâneai cu mult în afara timpului şi-ţi era aproape imposibil să mai recuperezi timpul pierdut. După primul segment, doar 9 maşini ajunseseră la timp, celelalte fiind penalizate.

Totuşi, penalizările îţi permiteau să rămâi în cursă, iar marile probleme abia au urmat în segmentele următoare, când drumurile au devenit şi mai înguste şi mai grele. Maşinile s-au pomenit cu punţi rupte, iar condusul se făcea printr-un praf imens, care făcea vizibilitatea aproape nulă. Practic, trebuia să goneşti cu viteză incredibilă pe drumurile Africii fără a le vedea bine, şi reacţionai în ultima clipă, sperând că reacţia va fi suficient de rapidă. Către începutul celei de-a 3-a etape deja 18 maşini abandonaseră cursa din motive defecţiunilor tehnice sau accidentelor suferite pe traseu.

Dar cursa a continuat într-un ritm şi mai dificil. Au fost motoare care se rupseseră de pe suporturile lor din cauza drumurilor extraordinar de rele. Au fost suspensii sărite, dar pe suspensii se mai încercau reparaţii şi continuare de drum. A fost etapa cea mai distructivă pentru maşini, doar 11 reuşind să ajungă la linia de start a următorului segment.

Iar continuarea fost şi mai dură, cu segmente şi mai lungi şi chinuitoare. La un moment dat, liderul cursei, Shekhar Mehta, se împotmolise cu Datsunul său în noroi. Secundul Tony Fall a oprit să-l ajute cu Peugeot 504 Coupe şi aceştia au convenit să meargă alături, pentru a se ajuta în caz nevoie. Prea dificile erau condiţiile de înaintare. Ceea ce nu ştiau ei în acel moment era că rămăseseră singurii concurenţi din raliu care nu abandonaseră!

După 28 de ore de condus neîntrerupt, culminarea dificultăţilor a venit cu o furtună, care a răzmuiat drumurile de tot şi maşinile practic nu mai puteau înainta. Mehta, cu Datsun, a decis că trebuie să aştepte să treacă ploaia măcar puţin şi a decis să doarmă puţin. Dar s-a trezit abia peste două ore şi depăşise limita maximă de timp, motiv din care fusese descalificat. Tony Fall a decis să se chinuie să înainteze prin ploaie, dar înaintarea i-a luat atât de mult, încât atunci când a ajuns la linia de final, organizatorii plecaseră acasă deja şi nu mai era nimeni. Şi el depăşise timpul maxim admisibil şi fusese descalificat, în ciuda efortului supraomenesc de a înainta în asemenea condiţii cu Peugeot-ul său. Iar acea linie de final era abia sfârşitul segmentului, nu sfârşitul cursei. Până la sfârşitul cursei mai trebuiau parcurse încă 1.000 km, pe care nu a mai avut cine să-i parcurgă!

A urmat o dispută intensă între piloţi şi echipe, acuzându-se un raliu prea dificil, imposibil de trecut, iar mulţi considerau că Tony Fall ar fi meritat să fie declarat învingător. Însă organizatorii şi-au menţinut decizia în ciuda supărării inclusiv a celor de la Peugeot, şi au declarat că tocmai de asta e raliul atât de special şi dificil, iar banii nealocaţi drept premiu în 1972 au fost păstraţi pentru 1973. Raliul Bandama din 1972 a rămas în istorie, însă, ca singura cursă de raliu în care n-a existat niciun concurent care să ajungă la finiş!