Istoria neştiută a lui Porsche Cayenne Convertible de primă generaţie, care n-a mai ajuns în producţie

SUV-ul Cayenne a ajuns o parte atât de importantă din gama Porsche, încât azi nu-şi mai pune nimeni întrebarea de ce acesta există. Însă acum 20 de ani, la începuturi, Cayenne trebuie să se justifice în faţa fanilor şi criticilor, or, un SUV era văzut drept o blasfemie pentru o marcă atât de puritană precum Porsche. Doar că cei care le cereau celor de la Porsche puritanism nu ştiau că fără Cayenne, Porsche ar fi falimentat şi n-ar mai fi existat nici 911, nici alte modele sport. Dar, printre soluţiile de justificare şi afirmare, la un moment dat inginerii şi designerii Porsche au avut ideea de a produce şi un Cayenne Convertible, care să dea o senzaţie de siluetă apropiată de sportivele decapotabile ale mărcii.

Ideea venise în decembrie 2002, la scurt timp după lansarea versiunii normale Cayenne. Se lua în considerare extinderea familiei Cayenne cu o versiune long, una decapotabilă şi alta de SUV coupe. Azi sună ironic, însă dacă Porsche ar fi stăruit atunci pe idee de coupe, ar fi fost primii să lanseze un asemenea SUV coupe, înainte de BMW X6.

Surprinzător, însă designerii au considerat atunci că un SUV cu siluetă de coupe ar fi pus gaz pe foc criticilor, aşa că au mers pe ideea unui SUV Convertible, care să apropie modelul se senzaţiile unui 911 şi să mai atenueze din aceste critici. Aşa că s-au apucat să construiască un prototip.

Şi au construit unul, de 4,8 litri lungime, ca şi un Cayenne normal. Au tăiat acoperişul şi au scurtat parbrizul, întărind partea inferioară a caroseriei. Cel mai interesant e că partea spate avea o formă în stilul lui 911, cu un portbagaj ce deriva într-o zonă de mărginire a habitaclului. Dintr-o parte, pare că acea zonă era acoperită cu fier, însă, pentru că motorul rămăsese în faţă, acolo a putut fi pusă o lunetă.

Un asemenea Cayenne avea doar două uşi, fiecare cu 20 cm mai lungă decât un standard. Acoperişul trebuia să fie unul soft top, dar designul exact nu era decis, aşa încât designerii creaseră două forme de design pentru posterior, demontabile, pentru a înţelege care e mai bun. E curios şi faptul că mecanismul de acoperiş, gândit atunci, e folosit abia la generaţia curentă, de azi, a lui Porsche 911 Targa.

Totuşi, singurul exemplar construit a fost considerat urât şi disproporţionat şi n-a mai ajuns nici în producţie, şi nici măcar la etapa de a decide unul din două design-uri create pentru posterior. Mai mult ca atât, simplele deplasări cu prototipuri pe interior dădeau senzaţia unei maşini instabile, departe de orice caracter Porsche, iar inginerii au considerat că maşina va trebui să fie prea grea pentru a-i asigur rigiditatea dorită, dar fiind prea grea nu va mai fi un Porsche adevărat. Aşa că nici nu s-a mai recurs la alte teste avansate, iar modelul a plecat în istorie, nemaiajungând în producţie. Singurul exemplar creat e păstrat în garajul muzeului Porsche, departe de văzul lumii.