O echipă de tineri ingineri din Moldova construieşte drone de concepţie proprie, pe care le-a exportat pe toate continentele

Contextul regional de securitate în care ne aflăm ne-a făcut pe toţi să privim cu mult mai multă atenţie la drone, atât civile, cât şi militare, pentru că importanţa lor în zilele noastre e una extraordinară, iar scopurile pentru care pot fi aplicate sunt extraordinar de vaste. Unele ţări s-au pomenit că au rămas cu mult în urma altora la capacităţile de proiectare a dronelor avansate, altele dimpotrivă, datorită dronelor au făcut un salt imens nesperat în tehnologia şi potenţialul pe care-l posedă. Şi oricât de paradoxal ar putea părea, sau cât de sceptici am putea fi la prima vedere, în Moldova există o echipă de tineri ingineri cu o pricepere formidabilă în proiectarea şi producţia dronelor. Sunt ingineri despre care ştiu foarte puţini, dar care au deja proiectate drone de o performanţă tehnologică superbă, incredibilă chiar. În contextul actual de securitate, i-am întrebat pe aceştia dacă îşi pot afişa public istoria lor şi ceea ce fac, pentru că intuiam că ar putea exista lucruri, care ar putea avea nevoie de discreţie. Ne-au răspuns, însă, că produsele lor sunt civile, prin urmare sunt deschişi să arate lumii ceea ce fac.

Inginerului lider al echipei, omul care e proiectantul principal şi cel care conduce întreaga echipă, îi spune Anton Danici. Ne spune că toată copilăria sa a avut o pasiune extraordinară pentru aviaţie şi-n special pentru elicoptere. Fiind copil, şi-a rugat părinţii să-i cumpere un elicopter cu telecomandă, care să poată zbura. Pe atunci, căutarea a durat atât de mulţi ani, încât Anton s-a transformat deja într-un tânăr adult până când, la vreo 20 de ani, şi-a cumpărat unul singur şi şi-a împlinit visul. Atunci s-a întrebat dacă n-ar putea crea chiar el aparate de zbor.

A studiat nenumărate materiale despre aerodinamică, forme, fenomene dictate de elice şi formula de combinaţii a mai multe elice şi efectele obţinute. A făcut inginerie aeronautică prin propria sete de cunoaştere, am putea spune, aşa cum n-o fac nici studenţii unor facultăţi sofisticate cu renume, din ţări cu experienţă în construcţia avioanelor.

Apoi, a început cu construcţia dronelor pentru filmări mai sofisticate, cinematografice. Dronele de serie, care existau acum 7-10 ani, dar şi azi, nu permiteau ridicarea în aer a tehnicii de filmare profesioniste de cinema, care e grea şi trebuie alimentată cu energie. Iar pe lângă asta, filmările de cinema au nevoie adeseori ca o cameră din aer să urmărească acţiunea cu 100 km/h, sau chiar mai mult. Prin metode clasice, se foloseau elicoptere adevărate. Anton şi echipa sa, însă, au propus pe atunci industriei cinematice drone construite de ei în exemplare adaptate cerinţelor specifice ale studioului sau filmului. Iar asta însemna că inginerii din Moldova adaptau numărul de elice necesare, anvergura, construcţia cadrului, puterea, sarcina şi greutatea totală de zbor — totul. Erau drone construite de la zero, personalizate şi adaptate. Iar asemenea drone au fost exportate, după cum ne spune Anton, pe absolut toate continentele locuite de pe mapamond.

Între timp, însă, mai multe organizaţii de stat din întreaga lume au înţeles că dronele sunt bune nu doar pentru filmări, ci şi monitorizări cu funcţionalitate avansată, de la frontiere la activităţi poliţieneşti sau medicale. Şi o parte din comenzi au început a veni de la alte industrii decât cea cinematică, dar totodată şi cerinţele tehnice de altitudine şi de durată de zbor s-au schimbat. Anton şi echipa sa au înţeles că au nevoie de produse mult mai sofisticate şi avansate, pe care le-ar proiecta în mod diferit de dronele cinematice, şi care ar răspunde într-un mod mult mai perfecţionat oricăror cerinţe de acest tip.

Aşa s-a ajuns la cele două modele de bază de drone, care au fost deja proiectate şi sunt acum produse în serie în Chişinău. Drona din imaginea de mai jos, de exemplu, e una pur electrică, şi decolează vertical datorită a 4 elice, propulsate de motoare ce însumează 10 CP. Ulterior, la altitudine, prinde viteză şi începe a plana ca un avion, fiind propulsată de un motor cu elice verticală, de 8 CP.

Foto: Dronă electrică, proiectată şi produsă în Moldova

Anvergura aripilor este de 3,5 metri, însă genialitatea construcţiei aceste echipe din Moldova este că ei gândit aceste modele drone modular, astfel încât componentele se decuplează şi se transportă în volume mici, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceeaşi dronă poate avea câteva componente suplimentare, obţinând o anvergură de 6 metri. La cea de 6 metri, însă, se pun motoare un pic mai puternice. Iar la cuplarea componentelor, construcţia lor internă e concepută astfel încât modulele interconectează între ele firele necesare, astfel încât nu e nevoie să conectezi cabluri când începi a asambla drona în condiţii de câmp, de exemplu. Toate componentele nu au nicio dimensiune mai mare de 1,20 metri, iar asta permite ca o asemenea dronă dezasamblată că poată fi bună într-o valiză standard de avion pentru călătorii obişnuite şi să pleci cu ea oriunde în lume, spre exemplu.

Foto: Motorul cu elice verticale, pentru propulsie la planare în mod avion

O asemenea dronă are masa maximă la decolare de 40 kg, iar cea mai mare — 50 kg. Masa proprie la versiunea mai mică e de 20 kg, dar inginerii produc deja şi o versiune complet din fibră de carbon şi alte materiale aerospaţiale, prin care au redus greutatea proprie la 15 kg, lăsând mai mult pentru sarcina utilă.

Viteza de croazieră a acestei drone electrice e de 80-100 km/h, iar cea de decolare e 0, bineînţeles, datorită capacităţii de decolare verticală. Autonomia de zbor e de 2-3 ore. Există patru baterii uşor demontabile, care pot fi înlocuite în teren.

Foto: Locul de amplasare a bateriilor, din interiorul dronei

Cel de-al doilea model de dronă e unul cu decolare pe orizontală şi are nevoie de atingerea unei viteze de circa 62-65 km/h pentru decolare. În schimb, această dronă poate zbura la o altitudine de până la 2.000 metri, dar fuzelajul e calculat pentru o altitudine de până la 6.000 metri, cu o viteză maximă de 200 km/h!

Propulsia nu mai e electrică, pentru că la o asemenea altitudine temperaturile sunt mici şi bateriile scad în capacităţile de a asigura fluxul energetic necesar. Această dronă foloseşte un motor în 2 timpi, însă echipa deja testează şi un motor în 4 timpi pentru a-l face disponibil. Acel motor are injector şi va avea generator la bord, ceea ce va permite şi montarea unor motoare electrice adiţionale şi totodată va permite dronei să opereze la cei 6.000 metri doriţi. Drona pe benzină are autonomie de până la 8 ore.

Foto: Drona cu motor pe benzină, la un zbor de test din Moldova

Dronele sunt ghidate printr-o staţie de control, care e făcută tot de echipa din Moldova. Ea încorporează o tabletă şi interfaţă de comandă atât touchscreen, cât şi prin tastatură, dar şi bateria şi transmiţătoarele necesare. Această staţie afişează harta, telemetria aeronavei, dar şi imaginile captate de camera sau camerele video ale dronei. Drona dispune de autopilot, deci de dirijare automatizată, iar prin staţia de comandă i se poate da un punct exact direct pe hartă, sau prin introducerea coordonatelor necesare. Fireşte, se pot programa acţiuni la destinaţie şi revenirea la bază. Sau, se pot programa condiţii de îndeplinire a unor sau altor acţiuni. Iar întreg zborul, de la decolare până la aterizare, poate fi dirijat atât manual, cât şi autonom, de către dronă.

Camera de navigaţie a una compactă, montată pe centrul fuzelajului. Iar camera de recunoaştere nu e un vreun aparat foto comercial pus acolo, ci o cameră specializată, avansată, cu zoom avansat şi calitate excelentă de captare.

Foto: Camera de navigare de pe exemplarul prototip al dronei

Unicitatea dronelor produse în Moldova a faptul că toată avionica nu se conţine în interiorul fuzelajului principal, ci într-unul din modulele de la baza aripilor, care e mai uşor şi mai compact, ceea ce face şi recuperarea mai uşoară în anumite condiţii, dar şi operaţiunea de descărcare de date mai simplă. Eventual, în cazul unui accident, corpul gol al fuzelajului poate fi mai ieftin înlocuit, în timp ce partea electronică esenţială are mai mare şanse de a supravieţui şi a conectată modular la alt corp gol, produs mai ieftin.

Foto: Drona e lipsită de avionică în interiorul fuzelajului

Dronele în echipare de bază pot comunica cu staţia de comandă pe o rază de 50 km, dar această rază este extensibilă fie prin retransmiţătoare, fie prin activarea comunicării prin satelit, folosind canale securizate cu plată, care garantează o viteză bună de transmitere a datelor. Dronele cele mai tehnologizate pot avea radare LiDAR sofisticate de scanare a terenului, camere cu infraroşu şi multe alte tehnologii avansate.

Toate etapele de proiectare şi testare sunt făcute de aceşti tineri ingineri din Moldova. Deci proiectarea digitală a formelor dronei, calculele prin softuri de simulare, definitivarea proiectării digitale, producţia matricelor pentru componentele dronei, alegerea materialelor şi producţia propriu-zisă a materialelor are loc cu minţile şi mâinile acestor ingineri din Moldova. Ei au asimilat deja tehnologia de a turna componente din materialele necesare şi lucrează inclusiv cu fibra de carbon, injectări de răşină, sau turnări şi consolidări în vid. Dispun şi de cuptoarele necesare, atât pentru fibră de carbon, cât şi pentru materiale aeronautice mai uzuale!

Timpul de producţie a unei drone e de o lună, luându-se în calcul toate procesele tehnologice, dar, fireşte, dronele pot fi produse în succesiuni, urmând în lanţ procesele tehnologice. Echipa îşi doreşte să poată ajunge în viitorul apropiat la o capacitate de 20 de drone produse lunar. O dronă de bază, cu cea mai elementară tehnologie de senzori şi comunicare, costă circa 50.000 euro, preţ care e oricum mult mai mic decât orice alte drone cu capacităţi comparabile, tocmai pentru că aproape tot, cu excepţia bateriilor şi motoarelor, se produce în Moldova, in-house. Dronele echipate cu tehnologiile cele mai sofisticate trec de 200.000 euro bucata.

Iar o parte din aceşti tineri, pe care i-am surprins umplând matricele cu plase şi turnând materiale lichide, pentru a fi puse ulterior la copt şi întărite, sunt studenţi, pentru care munca aici e şi un job part time, şi o investiţie de viitor, dar adeziunea la o viziune extraordinară pe care o are această echipă, că Moldova poate face asemenea drone complexe, că pot exista echipe care să-şi seteze asemenea provocări inginereşti supreme, moderne, şi să le realizeze!

Am întrebat această echipă de doar 5 ingineri din Moldova dacă-i susţine statul în iniţiativă, dacă există comunicare cu statul şi cum de asemenea minţi încă mai stau în Moldova şi produc şi concep aici. Ne-au spus că au întâmpinat multă superficialitate pe parcursul anilor din partea instituţiilor statului, dar, în ultimul timp, încep să simtă că sunt mai des ascultaţi şi înţeleşi, iar cei din instituţiile statului înţeleg mai mult valoarea acestor tehnologii. Totodată, ne-au spus că au avut propuneri de peste hotare, însă Anton le-a acceptat doar pe cele temporare, de consultanţă, unde a fost solicitat, însă nu a vrut să plece de aici. Spune că scopul lui primar nu e să scoată profit maxim din ceea ce face, ci mai degrabă s-ar bucura ca Moldova să poată beneficia de pe aceste tehnologii şi să progreseze odată cu echipa lor, dar şi lumea să devină un loc mai bun datorită dronelor create de ei. Spre exemplu, un client internaţional pe care-l poate menţiona e Crucea Roşie, care cumpără de la echipa din Moldova drone pentru misiunile lor. Şi ar vrea să rămână în continuare în Moldova, să poate progresa aici şi să poată activa în beneficiul şi interesul ţării noastre în primul rând.