(VIDEO) Acest şofer de camion din SUA spune că la muncă se simte ca într-o vacanţă plătită, datorită camionului său

29 August 2022, 16:58
Redacţia PiataAuto.md
Să mergi la muncă aşa cum ai merge la odihnă e visul multora dintre noi, iar dacă faci ceea ce-ţi place nu mai simţi munca drept o povară. Totuşi, un şofer din SUA, care conduce un camion Kenworth T660, cu motor Paccar şi o cutie manuală cu 10, spune că beneficiază un confort atât de consistent la bordul camionului său, încât are senzaţia că ar călători cu o rulotă în vacanţă, de plăcere, nu cu un camion.
Pe partea de plăcere de a munci, şoferul transportă mai ales maşini scumpe, fie noi, fie din cele de colecţie, de multe ori pentru tot soiul de licitaţii, iar remorca sa e un adevărat puzzle, care-l face să gândească întotdeauna creativ, ca să amplaseze corect şi sigur maşinile care pot valora sute de mii sau milioane de dolari fiecare. John e fost militar de carieră, acum veteran, şi spune că îi place că această muncă îl menţine în formă fizică bună, dar şi în face să gândească. Iar când merge să preia o maşină nouă specială, se străduie să se documenteze un pic despre acel model, ca să poată purta o conversaţie cu proprietarul.
Pe partea de confort, John călătoreşte împreună cu soţia sa la bord de cele mai multe ori, iar astfel senzaţia de vacanţă e şi mai accentuată. Camionul dispune de un mic apartament, care nu e cel mai mare din câte există, dar care oferă cu decenţă cam toate condiţiile pe care le-ai putea aştepta şi de la o rulotă. Astfel, cei doi au în camion şi duş, şi bucătărie, şi mâncare gătită, şi dormitor, aşa încât aproape că nu folosesc facilităţile parcărilor de camioane. Ba chiar John spune că adeseori până şi paturile din hoteluri sunt mai puţin confortabile decât patul lor din camion.
Aşa că, având acel confort la bord şi muncind cu multă plăcere, acest şofer de camion crede că e îndreptăţit să spună că se simte la muncă aşa cum s-ar simţi într-o vacanţă, unde mai primeşte şi bani pe deasupra. Vezi mai jos camionul acestui şofer şi experienţa sa.
0
5,646
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!