Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Cum se conduce în zilele noastre un BMW M635 CSi, cel mai performant şi mai scump model bavarez de acum aproape 40 de ani

10 August 2022 - 12:01
Redacţia PiataAuto.md
BMW M635 CSi a fost un model fenomen de acum aproape 40 de ani în gama mărcii germane. A preluat motorul de pe renumitul M1, l-a făcut şi mai puternic, şi l-a încorporat pe o versiune de vârf a Seriei 6 E24, cea mai scumpă şi mai performantă din tot ce vindea BMW pe atunci.
Mai mult ca atât, dacă în Europa modelul se vindea ca M635 CSi, atunci în SUA şi Canada acesta avea denumirea de M6. Cele două variante de denumire aveau în esenţă acelaşi motor de 3,5 litri sub capotă, însă cea europeană livra 286 CP şi avea numele de cod M88, în timp ce ipostaza nord-americană livra 260 CP şi avea codul S38, acesta din urmă având şi o rată de compresie mai mică, dar şi folosind un catalizator. Totuşi, noi vorbim azi de versiunea europeană M635 CSi.
Aceasta putea atinge pe atunci o viteză de 258 km/h, fiind nelimitată electronic în vreun mod. Pur şi simplu turaţiile motorului ajungeau la linia roşie, iar maşina ajungea la această viteză. Maşina atingea suta în 6,2 secunde, la fel ca şi M5, însă viteza maximă era mai mare, totuşi. Iar preţul unui BMW M653 CSi era cu circa 25% mai mare decât al unui M5, nefiind depăşit de alt model de atunci.
O parte din gloria acestui motor şi acestui model venea şi din versiunile de motorsport, care participau în acei ani în competiţii cu performanţe şi victorii care deveniseră notorii. Despre o asemenea ipostază de motorsport, am scris acum câteva zile, ea fiind scoasă la vânzare în Franţa. Azi, însă, vorbim de M635 CSi-ul civil, pe care-l putea cumpăra oricine avea banii necesari.
Foto: Un BMW E24 de motorsport, despre care scriam acum câteva zile

Mai jos, un asemenea exemplar e condus de un colecţionar de maşini, care munceşte în prezent drept consultat pentru Jaguar Land Rover. Însă, necăutând la apartenenţa sa către producătorul britanic, acesta e cât se poate de echilibrat şi faţă de alte mărci. Iar faţă de acest BMW M635 CSi nu-şi poate ascunde respectul şi fascinaţia profundă. Pentru că şi azi, la atâtea decenii după ce a fost fabricat, acest BMW mai pare o creaţie inginerească superbă, cu performanţă uluitoare implantată în ea, dar şi cu un grad de confort mai mare decât ne oferă multe din modelele sport de azi.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter