(VIDEO) Liderul din Belarus, revoltat de faptul că noua motocicletă Minsk are doar componente din China, iar aceasta s-a dovedit a fi o clonă

17 August 2022, 09:58
Redacţia PiataAuto.md
O situaţie bizară, care evoluează din ciudat în mai ciudat, s-a produs în Belarus, acolo unde liderul acelei ţări, Aleksandr Lucaşenko, a vizitat fabrica de motociclete Minsk, cu toată suita sa oficială şi s-a revoltat să afle că ea e produsă doar din componente importate din China, de la faruri şi anvelope până la motor şi cadru. Discuţia între acesta şi şeful fabricii s-a răspândit rapid în mediul online, iar întrebat ce e bielorus în acea motocicletă Minsk, acesta i-a răspuns lui Lukaşenko că designul le-ar aparţine lor, că proiectul e unul integral belarus, iar noul model e foarte important pentru marca Minsk, or, aceasta nu avea motociclete în clasa de 600 cm cubi anterior. Dar şi afirmaţia despre designul propriu s-a dovedit a fi o minciună.
Foto: Noua motocicletă Minsk, prezentată de curând

Motocicleta prezentată drept Minsk este, de fapt, o clonă a unei motociclete concepute de compania franceză Mash, iar modelul exact poartă numele de Mash X-Ride Classic 650. Compania Mash e una franceză, cum spuneam, dar e una nouă şi nu proiectează soluţii inginereşti proprii, ci le foloseşte pe cele disponibile în jurul lumii, sub formă de licenţe venite de la motocicletele mai vechi. Cu alte cuvinte, francezii au făcut designul, iar ingineria exactă au adunat-o din componente disponibile de a fi cumpărate sau produse relativ ieftin. Şi producţia motocicletei franceze a fost contractată la o fabrică din China, numită Shineray, care deţine câteva asemenea licenţe, inclusiv pentru un motor dezvoltat cândva de Honda.
Foto: Motocicleta franceză Mash X-Ride Clasic 650

Aşadar, motorul de 650 cm cubi de pe această motocicletă e acelaşi care era cândva montat pe Honda NX650 Dominator, motocicletă lansat în 1988 şi produsă până în 2003, foarte apreciată la vremea sa. E un motor cu un singur cilindru, în 4 timpi, care dezvolta 44 CP pe acel model Honda. Varianta licenţiată chinezilor a fost simplificată de japonezi şi dezvoltă 39,3 CP.
Foto: Marcarea motorului motocicletei franceze cu marca Mash

Astfel, chinezii produc acel Mash X-Ride Clasic 650 pentru francezi, cu marca francezilor, iar acel model e vândut relativ ieftin, cu tot cu taxe şi profitul fabricii chinezeşti şi cel al companiei franceze ajungând la circa 5.500 euro. Paradoxul e că acum cei din Belarus au ajuns să prezinte exact acelaşi model de motocicletă drept unul propriu, pe care l-au numit Minsk X-Ride Clasic, şi pe care deja zic că-l produc ei în Belarus, din componente chinezeşti.
Foto: Motorul cu abţibilt Minsk peste inscripţia originală Mash

Motociclete bielorusă este, însă, absolut identică celei cu marcă franceză, până şi abţibildul cu denumirea modelului fiind păstrat, dar şi cele trei linii de alături, şi doar rezervorul primind un alt abţibild cu numele Minsk. În rest, ea e o clonă absolută, şi nici nu poate fi vorba de vreun design propriu elaborat în Belarus, decât poate designul acelui abţibild de pe rezervor, unde scrie Minsk.
Vezi mai jos şi momentul vizitei oficialilor bieloruşi la fabrica din Minsk, când aceştia au surpriza să constate sursa chineză a componentelor.
0
13,076
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!