(VIDEO) Un youtuber din SUA încearcă din răsputeri să distrugă în Mercedes-AMG G63, dar deocamdată modelul german rezistă

16 August 2022, 15:44
Redacţia PiataAuto.md
Un youtuber din SUA, despre scriam acum două săptămâni că organizase un prim test de durabilitate cu sărituri în deşert cu un Mercedes-AMG G63, îşi continuă epopeea prin care vrea cu tot dinadinsul să distrugă offroader-ul roşu pe care a pus mână. Dar până acum, maşina a rezistat neaşteptat de bine celor mai iraţionale încercări.
Acesta a încercat, de exemplu, să intre din plin într-o zonă imensă de mlaştină şi noroi, cu partea frontală cufundându-se brusc în acea mocirlă şi riscând un şoc hidraulic la motor. Dar, chiar dacă în motor par să fi ajung reziduuri suspecte, acesta a continuat să funcţioneze, cel puţin din majoritatea cilindrilor.
Apoi, în cel de-al doilea video de mai jos acesta l-a pus pe o casă pregătită de demolare, şi s-a prăbuşit cu toată maşina prin acoperiş în interior, răsturnându-se. Cu excepţia unor colţuri teşite, G-Class şi-a reconfirmat statutul de cărămidă indestructibilă.
Apoi au urmat şi tractări forţate, cu roţi şi diferenţiale chinuite. Într-un cuvânt, un tratament dincolo de orice limite ale normalului, dar căruia acest Mercedes se încăpăţânează să-i reziste. Deocamdată, cel puţin. Vezi totul în cele două video-uri de mai jos.
0
13,185
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!