Atenţie, şoferi din Moldova: încălcările de trafic din UE se pot lăsa cu amenzi venite prin poştă, odată cu aderarea la sistemul EUCARIS

20 Septembrie 2022, 09:23
Redacţia PiataAuto.md
Şoferii din Republica Moldova, care circulau în ţări UE mai îndepărtate decât România, constatau adeseori că, dacă au fost fotografiaţi de un radar, spre exemplu, nu mai primeau ulterior pe poştă nicio amendă. Motivul era simplu — Moldova nu era parte a sistemului informaţional comun, iar autorităţile acelor state ar fi putut doar solicita în regim manual şi direct informaţie de la autorităţile noastre, fapt care se întâmpla doar în cazul unor infracţiuni grave. De curând, însă, guvernul Republicii Moldova a aprobat aderarea la sistemul EUCARIS, care va schimba această stare de lucruri.
Astfel, Republica Moldova va oferi acces autorităţilor din celelalte state membre la datele privind vehiculele înmatriculate şi proprietarii acestor, cu datele personale aferente, şi va primi la rândul său acces la aceleaşi date ale celorlalte state. Prin urmare, autorităţile pot accesa în regim reciproc şi autorizat aceste date.
Sistemul EUCARIS conţine, aşadar, date despre automobile, numere de înmatriculare, asigurări valabile, proprietarii acestora şi adresa lor de reşedinţă, împreună cu alte date personale, permise de conducere şi valabilitate. Sistemul informaţional e foarte eficient şi în lupta cu traficul de maşini furate, fiind actualizat în timp real. Dar, una din aplicabilităţile importante este exact accesul la datele proprietarilor pentru maşinile care sunt surprinse comiţând încălcări de trafic. Astfel, conform acestui tratat, o fotografie făcută de un radar din Franţa, Germania sau Elveţia a unei maşini înmatriculate în Republica Moldova va putea fi acum convertită uşor într-o amendă emisă de acele autorităţi şi expediate prin poştă la adresa in Moldova, cu obligativitatea achitării ei.
În acelaşi timp, un alt efect important este că şi maşinile înmatriculate în alte ţări, care vor fi surprinse încălcând în Moldova, vor putea fi la fel de uşor identificate, iar scrisorile cu amenzi trimise la acele adrese.
În prezent, la sistemul EUCARIS au aderat ţările UE, iar pe lângă ele Marea Britanie, Norvegia, Elveţia, Islanda şi Gibraltar.
0
7,878
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!