Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Cineva a transformat un Peugeot 208 cu 3 uşi într-un dric bizar în Argentina

5 Septembrie 2022 - 11:02
Redacţia PiataAuto.md
Atunci când gândim la vehicule specializate pentru pompele funebre, parcă ne imaginăm mai degrabă break-uri precum Mercedes E-Class sau Volvo, uşor alungite şi modificate în interior, pentru a avea condiţiile necesare de transportare. Unui argentinian, însă, i-a venit ideea de a crea un dric dintr-un micuţ Peugeot 208.
Mai mult ca atât, argentinianul a ales o versiune cu 3 uşi a lui Peugeot 208, pentru că, în mod logic, maşina n-are nevoie de uşi laterale cu excepţia celor pentru locurile faţă. Proprietarul companiei de pompe funebre a încredinţat tăierea, modificarea şi echiparea cu de toate a Peugeot-ului unui atelier argentinian, pe nume Carrozados Rosano, din Cordoba.
Aşadar, maşina a fost tăiată şi alungită, partea frontală până la uşi fiind aproape nemodificată. Mai departe, designul derivă într-un compartiment special, care creşte uşor în înălţime şi sfârşeşte cu un hayon poziţionat într-un unghi dinamic, de hatchback francez.
Compartimentul principal al unui dric a fost căptuşit cu piele luxoasă, are LED-uri în acoperiş şi un mecanism de culisare pe partea centrală. Deci, chiar dacă maşina donatoare a fost doar un Peugeot 208, în dotări elementare de bază, acum ea oferă condiţiile unui dric de lux, cel puţin la interior.
Dricul va merge şi destul de lent, or, motorul e tot unul entry-level, de 1,2 litri, cu 3 cilindri, aspirat natural, care dezvoltă doar 82 CP.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter