După accidentul în care un camion a intrat în lucrătorii care reparau un drum, ASD a inspectat câteva şantiere, găsind muncitori fără echipament

9 Septembrie 2022, 10:14
Redacţia PiataAuto.md
Acum aproape două săptămâni, la 30 august, anunţam despre un accident deosebit de grav, produs pe un traseu din Teleneşti, când un camion a intrat din plin în muncitorii de la reparaţia drumului, apoi şi în maşina lor. În rezultatul acelui accident, un muncitor a decedat, iar alţii doi au fostă răniţi, iar mai mulţi vizitatori au comentat că fie au fost martori la accident, fiecare au trecut prin zonă imediat după accident, declarând că lucrările nu erau semnalizate, primul indicator fiind pus exact unde munceau deja oamenii, fără vreun indicator anterior de prevenire. După acel accident, ASD a anunţat că a făcut vizite neanunţate de inspectare a câtorva şantiere.
Vizitele ASD au ţintit, însă, doar două şantiere, ambele localizate aproape de Chişinău. Deci, ei de la ASD n-au mers mai departe de atât, prin Teleneşti sau oriunde altundeva în interiorul ţării, la distanţe mai mari de capitală. Una din vizite a avut loc pe traseul M1 lângă localitatea Hruşova (15 km de la marginea Chişinăului), şi alta la podul de lângă localitatea Budeşti, pe traseul M5 (9,5 km de la marginea Chişinăului).
Cei de la ASD au inspectat şi progresul lucrărilor, el fiind de 55% într-un caz şi de 65% în altul, dar menţionează că au pus un mare accent pe instalarea indicatoarelor de avertizare şi siguranţa rutieră în timpul lucrărilor. Totuşi, chiar în imaginile publicate de ASD se pot constata câteva aspecte interesante de siguranţă: doar inspectorul ASP poartă o vestă reflectorizantă, nici un muncitor de pe şantier nu poartă cască, iar unul din muncitori, care lucrează la reconstrucţia podului, la înălţime, e în plin proces de traversare a unei rampe înguste spre pod, în care trebuie să facă echilibristică pentru a nu cădea de pe ea. Rampa nu are vreo balustradă, muncitorul nu e asigurat cu vreo funie sau alt echipament, fiind pur şi simplu îmbrăcat în haine simple. Şi ca să fie clar, despre toate aceste lucruri ASD nu pomeneşte nimic în comunicat, sunt doar observaţiile noastre din imaginile publicate de ASD.
Iar în calitate de etalon sunt prezentate indicatoarele şi semaforul de la traversarea podului, dar nu şi vreun indicator care ar anunţa în avans despre lucrări şi ar atenţiona şoferii să reducă viteza.
Şi aici, la fel ca şi foarte mulţi din cititorii care au comentat la ştirea despre acel accident, nu putem să nu comparăm standardele de semnalizare a lucrărilor de drum în alte ţări europene.
0
3,156
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!