O fabrică din Belarus a creat un succesor al lui GAZ-66, cu motor chinezesc, iniţial drept camion militar, iar acum şi civil

14 Septembrie 2022, 12:12
Redacţia PiataAuto.md
În URSS, în vremurile de demult, exista un camion uşor, cu două punţi şi tracţiune integrală, GAZ-66, care a fost produs în număr mare şi a devenit renumit pentru capacitatea de a înainta bine în condiţii grele, mai ales datorită greutăţii reduse şi tracţiunii cu diferenţiale blocabile. Cei din Belarus şi-au zis că şi-n zilele noastre ar fi nevoie de un asemenea camion, aşa că acum aproape un deceniu fabrica MZKT din Minsk a început dezvoltarea unui succesor.
Versiunea militară a acestui camion a apărut acum câţiva ani şi poartă numele de MZKT-50020, marca oficială fiind de Volat. Doar că în procesul conceperii, vehiculul a devenit niţel mai mare şi mai greu, capabil de sarcină sporită. Pentru scop militar, însă, camionul a fost acceptat cu noile sale caracteristici tehnice, creşterea fiind considerată oportună şi actuală. Prima versiune a camionului militar era echipată cu un camion Caterpillar, iar apoi a urmat şi un motor chinezesc Weichai.
În iarna acestui an, însă, cei de la MZKT au pornit şi crearea unui camion civil, derivat din cel militar. Fabrica a anunţat că ingineria noului camion este desăvârşită, iar acum acesta trece proceduri de omologare. Caracteristicile exacte nu au fost anunţate, însă informaţiile disponibile în acest moment indică asupra motorului chinezesc de 220 CP, montat sub capotă. Există şi voci care spun că s-a dori şi instalarea unui motor rusesc ZMZ, dar acestea sunt deocamdată neconfirmate.
Foto: Versiunea civilă a camionului

E cert faptul că noul camion civil va fi mai aproape de ideea continuării lui GAZ-66, beneficiind de un sistem 4x4 cu principiu similar de funcţionare şi având o geometrie apropiată.
0
2,139
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!