(VIDEO) Cum are loc alimentarea cu hidrogen, la o staţie publică, a unei maşini precum Toyota Mirai

27 Septembrie 2022, 12:11
Redacţia PiataAuto.md
Propulsia pe bază de hidrogen şi pile de combustibil pentru a genera electricitate e considerată una din cele mai inofensive pentru planetă, întrucât emisiile sunt formate doar din vapori de apă, iar hidrogenul poate fi produs prin energie regenerabilă, dacă se vrea. Iar având hidrogenul drept sursă de energie, stocat în rezervoare, se elimină necesitatea bateriilor grele, ce folosesc minereuri şi degradează în timp.
O parte şi mai interesantă e că alimentarea cu hidrogen durează doar câteva minute, nu zeci de minute sau ore, ca în cazul bateriilor. În lume mai există sau au existat modele ce funcţionează pe acest principiu — de la Toyota Mirai până la Mercedes-Benz GLC F-CELL, pe care l-am testat cândva în Germania. Dar, totuşi, adevăratul pioner care stăruie insistent pe această idee e Toyota Mirai.
Aşadar, cum are loc alimentarea cu hidrogen, la o staţie publică, a unei maşini cu Toyota Mirai. E un proces pe care l-am descris anterior în alte articole prin text şi imagini, dar în video-ul de mai jos e demonstrată o alimentare obişnuită din zilele noastre, în viaţa reală.
De fapt, întreg procesul seamănă extraordinar de mult cu alimentarea cu gaz natural comprimat, numit şi CNG sau metan. Sunt exact aceleaşi duze, iar rezervoarele au cerinţe de presiune aproape identice. Totuşi, noua Toyota Mirai are rezervoare de plastic, făcute să reziste la o presiune de până la 700 bari, iar asta înseamnă economie de kilograme. Ca şi gazul CNG, hidrogenul a măsurat în kg, iar un kg costă 9,99 euro în Germania, în unele zone putând fi găsit până la 9,50 euro. În rezervoarele unei Toyota Mirai încap 5,6 kg, deci un plin trece de 50 de euro. Iar alimentarea provoacă aceleaşi sunete de presurizare ca şi la gazul CNG.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
28,481
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!