(VIDEO) Cum e să înaintezi cu un Nissan şi o Toyota prin deşertul Lut, unde temperatura solului atinge 70 grade Celsius

4 Septembrie 2022, 09:03
Redacţia PiataAuto.md
Înaintarea prin deşert e întotdeauna o provocare extremă pentru orice maşină, atât din cauza căldurii, cât şi din cauza riscului constant de a rămâne blocat în nisip. În lume există câteva deşerturi mai fierbinţi decât altele, însă, pentru că sunt poziţionate în zone de relief fie de depresiune, fie înconjurate de mici munţi, care ţin căldura în interiorul deşertului. Iar dintre toate aceste deşerturi, Lut, sau Dash-e Lut cum i se spune pe lung, e cel mai fierbinte, temperatura solului depăşind 70 grade Celsius adeseori. Cum ai putea deci, înainta cu o maşină în asemenea condiţii?
Deşertul e localizat în Iran, în sud-estul ţării, iar căldura excepţională e explicată atât de faptul că e înconjurat de munţi, cât şi din cauza rocilor de bazalt negru, care amplifică şi mai mult căldura primită de la soare. Deşertul are circa 480 km lungime şi 320 km lăţime, pe o suprafaţă totală de peste 50 mii km, deci e mai mare decât întreaga Republică Moldova, de exemplu.
Un youtuber, sau mai degrabă un creator independent de documentare, cum se autoîntitulează chiar el, pe nume Ruhi Cenet, a decis să meargă în interiorul acestui deşert pentru a-l explora şi a se convinge de temperaturile ridicate. A solicitat ghidarea profesioniştilor locali, pentru a-l transporta şi a-l asista în deşert, iar aceştia au optat pentru două din puţinele maşini care sunt construite să facă faţă unor asemenea condiţii extreme — Toyota Hilux şi Nissan Navara. Problema nu e doar în tracţiune integrală, gardă la sol sau anvelope potrivite, ci mai ales în capacitatea maşinilor de a funcţiona la temperaturi ale aerului care depăşesc 52-54 grade Celsius şi să înainteze pe un sol de 65-70 grade Celsius.
Până la urmă, motoarele folosesc radiatoare pentru a răci lichidul ce circulă în motor, iar atunci când acest lichid circulă printr-un mediu cald, întregul sistemul de răcire e mult mai solicitat. La un moment dat, unul din şoferi a turnat apă peste radiator, pentru a-l răci, pentru a ajuta motorul să se răcească astfel.
Iar corpul uman, până la urmă, este solicitat cel puţin la fel de mult în asemenea condiţii, fiind epuizat de energie şi deshidratat în continuu. Întreaga experienţă, atât cea de condus prin acest deşert, cât şi explorarea lui documentară, e una cât se poate de palpitantă. Poţi vedea totul în video-ul de mai jos.
0
2,350
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!