(VIDEO) O Lada Niva a unui pasionat din Braşov a primit o turbină sub capotă, instalată în Moldova, iar acum urcă o renumită pantă dificilă cu uşurinţă

29 Septembrie 2022, 17:33
Ilie Toma
Acum aproape două luni, publicam un scurt articol cu un video, în care o Lada Niva încerca o urcare dificilă alături de o Dacia Duster, departe de asfalt, în România. Atunci, cu greu, dar Niva reuşise să urce acea pantă, în timp ce Dacia a luat-o pe o traiectorie apropiată şi a urcat pe o distanţă mai mică. Ei bine, de curând am reuşit să vorbim cu Vasile Tanasă, proprietarul acestei Niva, care ne-a anunţat că, între timp, maşina sa a primit o turbină la motorul său de 1,7 litri, iar acum capacităţile ei sunt şi mai intrigante.
E curios că modificarea Nivei sale a avut loc în Republica Moldova, în atelierul unui mecanic maestru, pe nume Vali, cunoscut printre pasionaţii de maşini offroad. Am discutat şi cu mecanicul, ca să aflăm mai multe despre modificările făcute.
Astfel, motorul de 1,7 litri, prezent în mod standard pe Niva, a primit o turbină Garrett, care e setată să funcţioneze la doar 0,5 bari, dar asta e suficient pentru a-l aduce la o putere de 125 CP. Teoretic, aceeaşi turbină poate fi setată şi până la 300 CP, dar atunci ar fi nevoie de mai multe ranforsări pe motor, transmisie şi tracţiune. Şi la 125 CP, însă, au fost făcute modificări, în special ambreiajul fiind schimbat cu unul cu disc de ceramică şi kevlar.
Niva are şi o altă transmisie decât cea originală, iar toate planetarele sunt heavy duty, mult mai rezistente decât cele originale de Niva. Planetarele din faţă, de exemplu, sunt de Porsche, adaptate.
L-am întrebat pe Vasile Tanasă de ce a ales să-şi facă toate aceste modificări la Niva în Republica Moldova. Apropo, Vasile are şi un alias printre pasionaţii de offroad, Tanaka, sau TNK, în formă abreviată, combinaţie de litere car poate fi văzută şi pe maşina sa. Ei bine, Vasile ne-a spus că în România nu e la fel de populară şi sunt mult mai puţine piese şi mecanici care sunt gata să se apuce de ea. În Moldova, pe de altă parte, l-a găsit pe Vali, priceperea căruia i-a apreciat-o imediat, iar în timp a dezvoltat şi o relaţie de prietenie cu el.
De ce ar fi ales un pasionat de offroad din Braşov o Niva, în locul multor altor alternative? Vasile spune că pentru el Niva e o legendă vie şi e convins că ceea ce poate face Niva în teren nu face nicio altă maşină la fel. Şi asta poate suna foarte pompos, dar pentru Vasile e o concluzie din experienţă proprie, or, e a doua Niva pentru el, iar pe lângă asta mai are şi o Dacie bine pregătită de offroad, şi a mai deţinut şi Jeep Wrangler şi Nissan Patrol. Deci, a încercat multe din modelele cu capacităţi legendare de offroad.
Acum, în varianta turbo, Niva are şi anvelope cu profil de tractor agricol, fapt care o face de-a dreptul invincibilă, în cele mai abrupte urcări, chiar şi acolo aderenţa e minimă.
Vasile ne-a expediat şi un video cu urcarea aceleiaşi pante din video-ul de acum două luni, în care se poate vedea diferenţa, cât de uşor se descurcă acum Niva cu urcarea ei. Iar pe lângă asta, în video-ul de mai jos mai e inclusă şi o altă urcare în pădure, şi mai abruptă, pe care a putut-o trece, din nou, doar acea Niva cu roţi agricole de 31 de ţoli!
0
9,250
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!