Elveţia a stabilit un nou record la cel mai lung tren din lume, de aproape 2 kilometri lungime

30 Octombrie 2022, 18:43
Redacţia PiataAuto.md
Elveţia e ţara care stăpâneşte poate cel mai bine din lume transportul feroviar în toate subtilităţile sale inginereşti, iar ieri elveţienii au mai stabilit un record mondial absolut, punând în mişcare cel mai lung tren din lume, de 1.906 metri lungime. Acesta avea 100 de vagoane, şi era atât de lung, încât la coborârea sa pe traseul montan garnitura ocupa toate podurile de la diverse altitudini, vizibile în câmpul vizual.
Trenul cu o lungime record a venit să marcheze aniversarea de 175 ani de la prima cale ferată din Elveţia şi a mers pe o porţiune a faimosului traseu feroviar Albula Line, ce leagă St. Moritz de Thusis. Acest traseu de 62 km e o capodoperă inginerească şi a fost definitivat în 1904, în doar 5 ani, deşi a presupus 39 de tunele şi 55 de poduri. Traseul folosit acum de cel mai lung tren a avut o lungime de 25 km de pe Albula Line, între staţiile Preda, la 1.788 metri altitudine, şi Alvaneu, la 999,3 metri altitudine.
Astfel, întreaga garnitură a avut peste 2.900 tone greutate, la bordul vagoanelor fiind lăsaţi doar 150 de pasageri. Traseul de coborâre a presupus traversarea a 22 tunele şi 48 de poduri. Totul a fost organizat de compania feroviară Rhaetische Bahn, care a folosit noile trenuri de tip Capricorn, din Elveţia.
Fiecare tren Capricorn, constă dintr-un automotor cu locuri pentru pasageri şi rol de tractare, şi alte 3 vagoane, formând 4 unităţi în total, unde pot călători până la 166 pasageri. Sistemul de propulsie a trenului Capricorn e unul electric, alimentat de la fire, şi poate furniza o putere continuă de 1.360 CP, şi o putere maximă de 1.900 CP. Ingeniozitatea acestor trenuri constă într-un sistem automatizat de cuplare şi decuplare în mişcare, astfel încât într-o garnitură pot fi unite 2 sau mai multe asemenea seturi câte 4 unităţi, care merg spre locuri mai izolate, iar la un moment dat seturile se pot separa şi merge fiecare spre alte direcţii, după care la revenire se unesc din nou, iar această formulă dă economie de energie electrică în consum.
Foto: Tren Capricorn, în set de 4 unităţi

Trenul care a stabilit recordul de ieri a constat din 25 de asemenea seturi Capricorn, conectate între ele. Pentru că traseul a fost unul în coborâre, era esenţială menţinerea sub control a celor 2.900 tone, aşa că s-a menţinut o viteză de 35 km/h. O asemenea coborâre, a generat şi o cantitate uriaşă de energie, care a fost pusă în sistemul electric al căii ferate din Elveţia de electromotoarele care funcţionau în regim de frânare regenerativă.
Neobişnuit pentru Elveţia, trenul a pornit cu 20 minute întârziere, deşi totul fusese planificat cu luni în avans. Totuşi, până la urmă recordul a fost stabilit oficial, iar întreaga realizare a fost transmisă live TV şi online, de o echipă mare de filmare, cu camere la sol şi în aer.
1
4,347
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!