Iluminarea stradală din Chişinău şi Moldova e redusă în orele de trafic maxim, ce putem face pentru a evita accidentele

29 Octombrie 2022, 09:44
Redacţia PiataAuto.md
Criza energetică în care ne aflăm ne-a impus la măsuri de reducere a consumului de electricitate mai ales în orele de consum de vârf. Iar printre soluţiile adoptate au fost şi reducerea iluminatului stradal, deşi o bună parte de localităţile din Moldova au trecut demult la lumini LED pe stâlpi, mult mai eficiente în consum. Cifrele exacte de putere necesară iluminatului din Chişinău nu sunt anunţate, însă un fapt e absolut cert: în ultimele zile iluminarea a fost oprită într-o mare parte de oraş la orele de consum maxim, care coincid parţial şi cu orele de trafic maxim pe străzi.
Iar cei dintre noi care au condus în aceste intervale de timp în ultima săptămână au simţit pe propria piele înrăutăţirea condiţiilor de condus şi au fost cel puţin martori la mai multe situaţii de pericol în trafic. Aşadar, ce putem face pentru a evita accidentele în aceste intervale de timp când străzile sunt îmbâcsite de multe maşini, iar iluminarea stradală şi cea a magazinelor adiacente este oprită?
Foto: Aşa a arătat Chişinăul în ultimele seri, cu iluminat strada redus la minim

Cele mai mari situaţii de risc în asemenea condiţii implică pietonii. Maşinile au iluminare proprie şi se fac observate în trafic, dar în multitudinea de lumini, când în câmpul vizual al unui şofer apar zeci sau sute de lumini din surse diferite, de la maşini, sunt mult mai mari şansele de a nu observa o siluetă de pieton, mai ales dacă pietonul e îmbrăcat în haine întunecate, fără elemente reflectorizante. Aşadar, câteva recomandări elementare sunt absolut necesare pentru şoferi:

• Întotdeauna, înainte de treceri de pietoni, să reducem viteza până la un minim de 20-30 km/h chiar dacă încă nu vedem niciun pieton cu intenţie de a trece. Se poate întâmpla ca acel pieton să-l putem vedea mult mai târziu, iar viteza redusă din timp ne va da timp să reacţionăm fără pericole.
• Să film mai precauţi la frânările altor maşini înainte de treceri de pietoni sau obstacole, chiar şi atunci când nu înţelegem încă motivul acelei frânări. Motivul poate fi nevăzut din lipsă de lumină, şi-l vom vedea peste 1-2 secunde, iar o reacţie din timp reduce riscul.

• În zonele de risc sporit pentru traversări neregulamentare sau cu vizibilitate redusă, cum ar fi bulevardul Dacia din Chişinău şi altele ca el, să reducem viteza la cifre mai mici decât de obicei, pentru a putea reacţiona la apariţii de pietoni.

• Dacă avem faruri LED cu fază lungă parţială automată, care pot aprinde doar anumite fascicule de lumină, le putem include, pentru că ele vor ajuta la iluminarea părţii laterale a drumului şi a trotuarelor, şi astfel vom avea o vizibilitate mai bună a situaţiei de ansamblu. Aceste faruri funcţionează pe bază de senzori şi identifică dacă există maşini , prin urmare vor aprinde doar fascicule care nu orbesc pe nimeni.
Iar toate aceste recomandări n-ar fi complete fără alte recomandări pentru pietoni:

• Să ţinem cont de faptul că suntem văzuţi mult mai târziu de şoferi, prin urmare înainte de a traversa, să ne asigurăm că am fost observaţi şi şoferii opresc. Fireşte, traversăm doar regulamentar şi acordăm o atenţie sporită la trecerile pe drumuri cu mai multe benzi pe sens, unde e necesar să ne asigurăm suplimentar la fiecare bandă.
• Dacă avem posibilitatea să îmbrăcăm haine cu elemente reflectorizante sau să lipim pe cele existente asemenea elemente, ar fi recomandat să o facem.

• Să echipăm copii care trebuie să traverseze treceri, mai ales dacă o fac singuri, cel puţin cu o vestă reflectorizantă. Ea costă, de obicei, în jur de 100 lei, dar efectul ei e unul major. În mod ideal, dacă avem posibilitatea, le putem cumpăra şi un baston iluminat LED, care se aprinde înainte de traversare. Efectul acestuia e extraordinar pentru siguranţă, şoferii reacţionând astfel mult mai devreme.
Foto: Diferenţa dintre cum se vede un pieton cu vestă reflectorizantă şi fără

Sunt soluţii simple, care nu costă mult, dar care pot schimba esenţial siguranţa. Nu ştim cât va fi nevoie să economisim în asemenea manieră consumul de electricitate, dar ar trebui să ne pregătim moral pentru cel puţin întreg sezonul rece care urmează. Prin urmare, investiţia într-o vestă reflectorizantă, un baston LED, sau adaptarea manierei de condus sunt un efort care merită făcut, pentru siguranţa noastră, a tuturor.
0
2,001
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!