Ingineria sistemului de apărare aeriană IRIS-T SLM, creat pe şasiurile camioanelor MAN 8x8

În ultima săptămână, în contextul războiului din Ucraina şi al atacurilor masive spre ţinte civile cu rachete ruseşti, s-a vorbit foarte mult de sistemul de apărate IRIS-T, produs în Germania, care tocmai a fost aprobat spre livrare în Ucraina. Sistemul în sine, e unul atât de nou, încât nici măcar forţele aeriene ale Germaniei nu l-au asimilat pe deplin în apărarea lor. Prin urmare, vrem astăzi să pătrundem mai profund în ingineria lui, pentru a înţelege prin ce e atât de special şi cu efect acest sistem.

În primul rând, orice sistem de apărare aeriană e format din radare care scanează cerul, un centru de comandă şi un sistem de tragere, care e format de obicei dintr-un camion şi un sistem de artilerie poziţionat pe şasiul lui. În cazul lui IRIS-T, denumirea primară nu a venit de la sistemul de apărare aeriană, ci de la rachetele cu acelaşi nume, pentru că ele au fost dezvoltate iniţial, şi abia apoi a apărut şi sistemul de apărare. Să începem cu rachetele.

Ideea de la dezvolta a apărut încă în anii 90, când Germania unificată şi aliaţii NATO au constatat că e nevoie de rachete cu o viteză mult mai mare, cu precizie şi cu un sistem sofisticat de identificare a ţintelor şi urmărire a lor. Se luau în vizor în primul rând rachetele ce erau lansate de avioane, iar IRIS-T a fost dezvoltată iniţial anume ca o rachetă pentru avioanele militare, în special F-16, dar compatibilă şi cu alte modele NATO. Rachetele disponibile până atunci aveau limitări de viteză şi de felul în care puteau fi trase, de obicei în spatele ţintei. Noua rachetă trebuia să aibă o mobilitate fenomenală, fiind capabilă să se întoarcă la 180 grade în aer. Anume asta poate face azi o rachetă IRIS-T lansată de avion — se propulsează iniţial de pe avion când e lansată, apoi forţa de propulsie scade un pic, şi ea poate vira la 180 grade în aer, luând direcţia ţintei pe care a primit-o. Racheta are radare active şi senzori, care-i permite să estimeze şi să verifice dublu localizarea sa şi a ţintei şi s-o urmărească până la distrugere. IRIS-T poate atinge viteze de până la Mach 3, ceea ce înseamnă 3.703,4 km/h! Deci, practic triplu faţă de viteza sunetului!

Foto: Avioane Saab cu rachete IRIS-T

Abia în anul 2000 prima rachetă IRIS-T a fost lansată sub formă de test de pe un avion F-16 ce aparţinea Greciei. Şi apropo, proiectul IRIS-T nu e unul ce aparţine doar Germaniei. Germania a fost iniţiatorul şi finanţatorul principal, dar la proiect au contribuit şi Italia, Suedia, Canada, Grecia, Norvegia şi Spania. Companii din toate aceste ţări au contribuit cu componentele cruciale, în care erau specializate, pentru a crea cea mai performantă şi rapidă rachetă din lume de talia sa. Testele mai avansate au avut loc în 2003, şi au relevat nevoia unor perfecţionări, iar în 2005 s-au livrat primele rachete produse în serie armatei germane. Erau rachete aeriene, pentru avioane, şi a fost necesară şi actualizarea softurilor, şi abia în 2007 armata germană a putut efectua primele trageri de test de pe avioane Gripen.

Foto: Avion Saab JAS-39 Gripen, cu rachete IRIS-T

Abia după ce versiunea de avion a fost definitivată, s-a trecut la dezvoltarea sistemului terestru, care să folosească rachete IRIS-T. În mai 2007 a fost semnat contractul de dezvoltare al acestui sistem, care trebuia să poarte numele complet IRIS-T SLM, unde SLM vine de la Surface Launched Medium range. Primul cumpărător care s-a obligat să cumpere aceste sistem era Armata Suediei. Compania care gestionează şi conglomerează producţia acestui sistem terestru a fost desemnată Dhiel Defence din Germania.

Ei bine, pentru că e vorba de un sistem terestru, a apărut nevoia creării unui sistem de tragere, care să fie poziţionat pe vehicule mobile. Şi pentru că Suedia e primul cumpărător, dar şi una din ţările care a participat la dezvoltare, s-a luat în consideraţie şi relieful scandinav, cu multe mlaştini, lacuri şi teren umed. Prin urmare, s-a decis plasarea sistemului IRIS-T fie pe camioane militare MAN SX45, fie pe vehicule articulate cu şenile, produse în Suedia, de către cei de la Hagglunds şi adorate de armata suedeză.

Foto: Sistem IRIS-T SLM plasat pe vehicul cu şenile Hagglunds

Camionul MAN SX45 este şi el unul relativ nou în termeni militar, unde durata de viaţă a unor asemenea produse ajunge şi la 40 ani şi mai mult. Modelul a fost lansat în 2007, deci exact când a început şi dezvoltarea sistemului terestru IRIS-T SLM. Camionul are tracţiune 8x8, pregătit să înainteze prin cele mai dificile condiţii, având şi diferenţiale blocabile pe toate punţile, şi având o sarcină utilă foarte mare, de 14-16 tone. Cabina acestui camion poate fi blindată, iar pentru sistemul IRIS-T SLM e logic ca ea să fie anume în versiune blindată. Într-o asemenea ipostază, camionul şi sistemul poate rezista până şi la mine anti-tanc de până la 8 kg, ceea ce e formidabil pentru un vehicul care e un camion până la urmă, nu un tanc. Şi, apropo, fiecare camion MAN SX45 e livrat cu promisiunea că va rezista în operare pe o durată de minim 30 de ani!

Foto: Camionul MAN SX45 8x8, care stă la baza sistemului IRIS-T SLM

Camionul e propulsat de un motor diesel MAN de 10,5 litri, care dezvoltă 440 CP. Motorul e localizat în spatele cabinei şi un pic sub cabină, făcând uz abil de spaţiu. Propulsorul e cuplat la o cutie automată cu 6 trepte şi poate atinge până la 88-90 km/h. Fără pregătiri speciale, toate camioanele MAN SX45 pot înainta în ape de până la 1,2 metri, iar la necesitate admisia poate fi ridicată şi mai sus. Toate camioanele sunt prevăzute să opereze la temperaturi cuprinse între -32 şi +50 grade Celsius, dar există şi un pachet de pregătiri arctice, care le fac capabile să opereze cu uşurinţă până la -46 grade Celsius.

Primele teste ale sistemelor terestre IRIS-T SLM au avut în loc în 2014, iar în 2019 armata suedeză a primit primele prototipuri de test, atât pe bază de camioane MAN, cât şi pe bază de vehicule cu şenile Hagglunds. În 2020 au avut loc testele armatei suedeze, calificativul a fost unul de excelenţă, iar inginerii de la Diehl Defence s-au apucat de pregătirea pentru producţia de serie, cu ultimele perfecţionări.

Foto: Imagine de la testele suedeze ale sistemului

Şi, paradoxal, dar ultima perfecţionare a sistemului, pentru producţia finală de serie a avut loc la 23 februarie 2022, cu singură zi înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Atunci cei de la Diehl Defence au anunţat că au optat pentru un radar de tip nou, mai performant, Hensoldt Twinvis, pe lângă radarul activ TRML-4D.

Foto: Componentele posibile ale sistemului IRIS-T SLM, de la stânga la dreapta — sistemul de tragere cu vehicul cu şenile, sistemul de tragere cu camion MAN, centrul de comanda, camionul cu radar

Există şi rachete balistice mai rapizi, cum ar fi racheta rusească Iskander-M are o viteză de croazieră de circa două ori mai mare, până la Mach 6, sau circa 2,1-2,4 km/sec. Dar în asemenea cazuri rolul rachetei IRIS-T nu e de a ajunge din urmă un Iskander. Rolul sistemului e ca în raza de 250 km să reuşească să identifice acea rachetă, să-i calculeze traiectoria, şi să lanseze racheta IRIS-T cu viteză triplu supersonică în aer, pentru a o „întâlni” în punctul corect şi a o distruge acolo, fără ca acel Iskander să ajungă în oraşe sau spre alte ţinte spre care s-ar fi îndreptat. Teoretic vorbind, o rachetă Iskander trece în timp de 11-13 secunde prin raza unui singur IRIS-T şi timpul de reacţie şi zbor al rachetei de la sol spre acel Iskander poate fi insuficient sau exact la limită, dacă radarul care a identificat-o a localizat în acelaşi loc. Dar dacă într-o regiune sau într-o ţară sunt 20 sau 50 de sisteme IRIS-T, atunci ele toate pot comunica între ele, alegând care din camioane e mai optim să tragă, după ce un sistem aflat la hotar a identificat ameninţarea. Şi când se operează în echipă, rezultatele sunt extraordinare, după cum arată testele armatei suedeze. Iar cazul analizat mai sus e scenariul rachetei ultra-rapide Iskander-M, în timp ce racheta rusească Kalibr, de exemplu, are o viteză de Mach 2,9, sau 3.550 km/h, ceea ce însemnă că IRIS-T e mai rapidă şi are mult mai mult timp de a reacţiona şi a o doborî.

Foto: Rachetă IRIS-T din cele lansate de la sol

Astfel, toate astea fiind spuse, e clar de ce Ucraina are nevoie de aceste sisteme, în aceste momente. Paradoxul e că, aşa cum spuneam, nici măcar Germania nu le-a implementat la scară largă în armata sa şi în apărarea sa aeriană, iar Suedia e abia în plin proces de a o face — într-atât de nou e acest IRIS-T SLM terestru. Însă componentele lui sunt deja testate şi folosite, iar în contextul de securitate în care se află Europa, acest sistem ar putea avea o contribuţie majoră în apărare, poate chiar mai mare şi mai importantă decât au putut estima creatorii săi vreodată.