Istoria neştiută a singurei Tatra electrice, creată şi produsă încă în anii 90

19 Octombrie 2022, 17:48
Redacţia PiataAuto.md
De multe ori, când vorbeam de automobilele Tatra, mai ales cele produse prin anii 30 ai secolului trecut, spuneam cât de vizionare fuseseră acestea, datorită unor ingineri precim Hans Ledwindka şi Paul Jaray. Dar chiar şi la apusul perioadei în care a mai produs autoturisme, înainte de a se concentra doar pe camioane, Tatra a mai lansat un produs bizar şi simplu ca design, dar ambiţios şi vizionar ca inginerie. E vorba de singura Tatra electrică produsă vreodată. Şi vorbim de o maşină electrică, lansată în producţia de serie în anul 1996, cu un an înainte de lansarea primei Toyota Prius hibrid, nemaivorbind de valul de maşini electrice ce a început abia vreo 20 de ani mai târziu.
Dezvoltarea acestui automobil electric a demarat la începutul anilor 90, cm pe atunci când inginerii de la Tatra începuseră şi pregătirea lui Tatra 613 Electronic, limuzina luxoasă cu comenzi vocale şi sisteme electronice nemaivăzute pentru acei ani.
Foto: Interiorul lui Tatra 613 Electronic

Ei bine, fiind în căutarea de a se reinventa după sfârşitul epocii comuniste, cei de la Tatra şi-au unit forţele cu cei de la Skoda pentru a creat o dubiţă electrică practică, ce-ar ajuta mici întreprinzători să fie şi mai eficienţi şi ar crea o nouă nişă pentru ambele mărci. A fost creată chiar şi o entitate nouă, numită Skoda Tatra, care trebuia să dezvolte şi ulterior să producă acest model.
Foto: Echipa care a participat la dezvoltarea maşinii electrice Tatra

Din lipsă de resurse financiare generoase, echipa de ingineri au trebuit să se limiteze la un design cât se poate de simplist şi rectangular, cu scuza că maşina ar fi fost în primul rând un instrument de muncă. La nivel de inginerie, însă, aceştia au fost mai curajoşi.
La bază au luat o platformă de Skoda Favorit pe atunci, iar maşina rezultată, pe nume Tatra Beta, avea doar 3,89 metri lungime şi 1,74 metri înălţime. Electromotorul ales pentru acest model a fost unul asincron de 40 kW, sau 54 CP. Motorul putea livra, de fapt, 70 kW putere maximă, dar era limitat la 40 kW pentru protecţie şi stabilitate în timp. Acesta fusese dezvoltat de universitatea din Maribor, Slovenia, pentru cei de la Tatra şi Skoda.
În rol de baterii au fost alese 30 de seturi a câte 6V, pe bază de Nichel Cadmiu, o compoziţie oarecum obişnuită pentru bateriile casnice reîncărcabile pe atunci. Surprinzător, dar această baterie oarecum elementară îi asigura maşinii 115-120 km autonomie încă acum aproape 30 de ani.
Inginerii Tatra şi Skoda au ţinut cont, însă, de greutatea unei asemenea maşini şi de sarcina utilă rămasă. Maşina cu autonomie de 115-120 km cântărea circa 970-990 kg la gol, ceea ce lăsa cam 310 kg de sarcină utilă disponibile. Din acest motiv, ei au mai creat alte 3 versiuni cu baterii şi autonomii ceva mai mici, dar cu sarcina utilă crescută de până la 420 kg.
În interior, şoferul avea un levier asemănător cu al unei cutii automate, cu are selecta direcţia de deplasare. Viteza maximă era limitată la 100 km/h.
Doar 100 exemplare electrice de Tatra Beta au fost produse în decursul a 3 ani. Cererea nu era mare, iar maşinile care începuseră a fi exploatate nu aveau atât probleme pe partea sistemului de propulsie electrică, cât pe partea de caroserie, care nu era suficient de ranforsată şi protejată. Era o maşină produsă practic manual, de acea companie auxiliară înfiinţată de Tatra şi Skoda şi nu avea aceleaşi standarde industriale de calitate ca şi la fabricile Tatra sau Skoda.
Din cauza cererii mici, creatorii maşinii au recurs la amplasarea unui motor pe benzină, preluat de la Hyundai Accent, ca o versiune de alternativă, pe lângă cea electrică. Însă şi acea versiune s-a produs în puţin peste 300 exemplare în cariera sa. În 1999 acest model a fost scos din producţie, iar la scurt timp a luat sfârşit şi producţia lui Tatra 700, ultima limuzină adevărata Tatra. Însă Beta a rămas în istoria cehilor drept o încercare ambiţioasă a inginerilor de a crea o maşină electrică practică atunci când nimeni nu se prea gândea în serios la asta. Astăzi au mai rămas doar câteva exemplare Tatra Beta electrice păstrate, majoritatea din ele aflându-se în muzee sau universităţi.
0
1,818
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!