Istoria neştiută a unei Skoda care a făcut înconjurul lumii acum 86 de ani şi a avut un consum de 10,2 litri/100 km

Cât ar consuma o maşină modernă dacă ar porni într-o călătorie în jurul lumii? În zilele noastre, probabil s-ar opta pentru un offroader sau cel puţin un SUV, iar dacă acesta ar merge în condiţii cu adevărat dificile, pe drumuri lipsite de asfalt, consumul ar fi simţitor de mare, chiar dacă am vorbi de un model electric. Acum 86 de ani, însă, încă în 1934, o simplă Skoda compactă a reuşit să facă înconjurul lumii în tempo galopant, atingând un consum de doar 10,2 litri/100 km.

Aşadar, călătoria în jurul lumii a avut loc la bordul unei singure maşini, în care au călătorit doar doi oameni, fără vreun ajutor adiţional. Liderul expediţiei şi autorul ideii a fost omul de afaceri cehoslovac Bretislav Jan Prochazka, iar şoferul de rezervă şi omul care ajuta cu navigarea era Jindrich Kubias.

Foto: Protagoniştii expediţiei

Maşina de expediţie era o Skoda Rapid, un model compact după standardele de atunci. Sub capotă era amplasat un motor de 1,4 litri, cu 4 cilindri în linie, răcit cu lichid, dotat cu carburator Solex. Construcţia modelului prevedea o suspensie independentă pe ambele punţi şi frâne asistate prin circuit hidraulic — două caracteristici importante, care o făceau potrivită pentru o asemenea aventură. E interesant, însă, că acest model Rapid nu avea ventilare cu încălzire, fiind un semi-cabriolet. Căldura de la motor pătrundea în interior doar ca efect secundar, prin spaţiile libere din caroserie.

Maşina de culoare albastru închis era una standard în esenţa sa constructivă, dar fusese totuşi uşor adaptată pe partea de accesorii, pentru a face faţă mai bine expediţiei dure pe care o avea în faţă. Inginerul Vilem Frynta a fost responsabilul delegat la fabrica Skoda din Mlada Boleslav de pregătirea maşinii, iar asamblarea finală a acesteia a avut loc la 11 aprilie 1936.

Acel exemplar de Skoda Rapid urma să facă înconjurul lumii într-o perioadă în care drumurile neasfaltate erau încă dominante în majoritatea ţărilor lumii, iar infrastructura staţiilor de alimentare cu benzină era încă foarte departe de cea din timpurile de azi, prin urmare a fost nevoie de mici accesorii care să pregătească maşina din 1936 pentru asemenea condiţii. În primul rând, acea Skoda a primit cele mai bune anvelope de offroad din acea perioadă, produse de Matador. Nu a existat nicio modificare la suspensia maşinii, însă, ea rămânând standard.

S-a decis, însă, că e nevoie de un rezervor mai mare decât standard, de 35 litri. Şi s-au montat două rezervoare, de fapt. Unul de 48 de litri fusese pus în spatele motorului, iar altul de 60 de litri — în podeaua portbagajului. Se estimase că astfel maşina va avea o autonomie garantată de 800-900 km. Şi pentru că vorbim de o perioadă în care consumul de ulei la motoare era o normă, s-a instalat şi un rezervor adiţional de ulei în faţa motorului, pentru ca acesta să poată rula mai mult timp fără a ajunge la insuficienţă de ulei.

Cei doi protagonişti şi-au dorit să păstreze aparatul de radio în maşină, care putea fi instalat opţional. Însă pe atunci aparatele de radio funcţionau pe lămpi şi erau mai vulnerabile la vibraţii externe, şi întrucât se estima că maşina va fi zdruncinată de-a binelea în expediţie, aparatul a fost instalat sub scaunul pasagerului, fixat de acesta, beneficiind atfel de amortizare suplimentară a şocurilor. Şi e curios că pe atunci aparatul de radio era unul din consumatorii principali de electricitate de la bordul unei maşini, iar acea Skoda primise şi faruri de ceaţă adiţionale în faţă, prin urmare cei doi, împreună cu inginerul Skoda, îşi făceau grijă că alternatorul nu va reuşi să asigure încărcarea bateriei şi electricitatea pentru scânteile bujiilor. Aşa că au recurs la instalarea unui magnet Vertex elveţian pentru scânteile bujiilor, care funcţionează pe bază mecanică şi a unui magnet permanent, fiind astfel autonom de sistemul electric al maşinii şi furnizând electricitate pentru scânteie cu o durabilitate de neclintit.

Foto: Asemenea drumuri a trebuit să îndure acea Skoda Rapid în expediţia din 1934

Maşina a mai primit şi un alternator mai puternic la motor, dar şi două baterii în loc de una, care au fost instalate în portbagaj. Apropo, s-a făcut şi un sistem de ventilare a lor, or, pe atunci bateriile emiteau mici cantităţi de vapori de acid sulfuric. Tot cablajul electric al maşinii a fost izolat suplimentar, pentru a nu produce scurtcircuite când maşina ar fi înaintat prin ape adânci. Pe bancheta din spate existau cutii protejate de praf, unde erau stocate cutiile cu pelicule şi un aparat foto Kodak Retina, cu car cei doi urmau să imortalizeze momentele expediţiei. Cu o asemenea pregătire, acea Skoda Rapid şi cei doi aventurieri de la bord au pornit din Praga la 25 aprilie 1936.

Maşina a mers iniţial spre Germania, apoi s-a îndreptat spre Polonia, Lituania şi Letonia, ţări independente în acea perioadă. Cei doi au pornit deşi încă nu primiseră autorizări şi confirmări de la toate ţările de pe traseu, în special de la URSS, or, ei îşi doreau s-o traverseze practic în linie dreaptă spre Japonia, ori maxim să intre un pic în China. Ajunşi la hotarul URSS, aceştia au fost trataţi cu suspiciune, având camere foto, binocluri şi pretinzând că vor să traverseze URSS. Era perioada în care dictatura lui Stalin se instalase feroce şi până şi toate hărţile publice fuseseră retrase din vânzare. Iar la vamă cei care intrau în ţară primeau câte un ghid din partea agenţiei de stat Inturist, care trebuia să-i însoţească pe toată durata aflării în URSS, ghid care putea merge fie cu una din maşinile GAZ şi Ford care erau alocate acolo, fie cu maşina turistului.

Foto: Şirul de maşini alocate ghizilor din URSS, pentru însoţirea turiştilor

În cazul călătorilor cehoslovaci, ghizii, care s-au schimbat de câteva ori pe traseu, au urcat în Skoda. Călătorilor li s-a permis intrarea în URSS însă nu şi traversarea întregii ţări spre est. Li s-a ordonat ca după ce ajung la Moscova să o ia spre sud, la Baku, iar de acolo să se îndrepte spre Iran pe Marea Caspică.

Înaintarea în URSS a fost dificilă şi din cauza drumurilor proaste şi noroioase. Au rămas împotmoliţi de multe ori, iar ghidul desemnat nu a dorit niciodată să-i ajute. Localnicii din sate, însă, le-au sărit în ajutor de fiecare dată. Skoda a parcurs 3.260 km din Moscova până în Baku în 7 zile. După URSS, Iran a părut o adevărată oază de civilizaţie şi odihnă. Însă natura le-a oferit provocări şi aici, făcându-i să înainteze printr-o furtună de nisip nemiloasă, care nu a oprit câteva zile.

Foto: Condiţii de înaintare în URSS pentru Skoda din expediţie

În Afganistan au avut parte şi de o întâlnire cu hoţi de drum, care au şi tras asupra lor, dar cei doi expediţionişti au reuşit să scape cu Rapidul lor.

În China nu li s-a permis să intre în partea vestică, ci doar în cea estică, în zona Shanghai, care era modelată pe atunci mai aproape de standardele occidentale. Iar asta a însemnat necesitatea de a merge prin Pakistan şi India. Şi din cauza asta au trebuit să înainteze din Quetta, Paristan, până în Mumbai, India, în 3 zile de condus neîntrerupt, zi şi noapte, pentru a nu rata feribotul spre Sri Lanka.

Din Sri Lanka au mers pe calea apei spre Malaysia, apoi Singapore, apoi Hong Kong şi partea estică a Chinei. Iar din Shanghai o altă navă i-a dus în Japonia, la Kobe. De acolo, au luat calea Oceanului Pacific spre San Francisco, prin Honolulu.

Şi traversarea SUA a însemnat galoparea pe multe drumuri cu prundiş sau doar pământ. Autostrăzile interstatale încă nu existau pe atunci. Şi în ciuda acestor condiţii, echipajul cu Skoda Rapid a reuşit să parcurgă tot teritoriul SUA, de la vest la est până în New York, de 5.300 km, în numai 100 ore şi 55 minute, doborând recordul anterior existent atunci cu peste 9 ore!

Foto: Skoda Rapid în SUA

După ce au trecut Atlanticul, au ajuns în Franţa la Cherbourg, iar apoi s-au îndreptat spre Paris, Nuernberg, ajungând într-un final în Praga, la 1 august 1936, ora 11:55. Călătoria lor a durat 98 de zile în total, dar pentru că au călătorit spre est au câştigat o zi în calendar şi conform acestuia, a durat 97 zile. Din ele, 44 de zile au fost de condus.

Acea Skoda Rapid a parcurs 15 ţări, pe 3 continente, însumând o distanţă pe uscat de 27.700 km şi o medie de 630 km pe zi. Singura problemă a maşinii a fost la ştergătorul de parbriz, care se bloca permanent în poziţii nefireşti şi cauza arderea a o mulţime de siguranţe în circuitul său electric. În rest, maşina a înaintat fără probleme majore. Motorul a consumat 54 litri de ulei şi 2.820 litri de benzină, ceea ce înseamnă un consum mediu de 10,2 litri/100 km! Un consum mai mult decât decent pentru asemenea condiţii de înaintare, deci, chiar şi pentru zilele noastre, nemaivorbind de o maşină de acum 86 de ani!

Astfel, Skoda Rapid cu numerele de înmatriculat P30871 a rămas în istoria mărcii ca prima Skoda care a făcut înconjurul lumii, demonstrând calitatea excepţională a maşinilor construite în Cehoslovacia de atunci şi adunând în palmares recorduri de rapiditate!