Maşina-amfibie construită în Germania de Vest de cândva, un Amphicar Model 770, scos la vânzare în Portugalia

14 Octombrie 2022, 22:19
Ilie Toma
În anii 60, când omenirea se puse pe un progres tehnologic cu paşi giganţi în cucerirea Lunii şi a propriei planetei, ideea maşinilor amfibie părea de o perspectivă foarte atrăgătoare. Maşinile-amfibii apăreau în filme, în cărţi, în reviste şi mulţi erau convinşi că e doar o chestie de timp până se va ajunge la maşini performante care pot merge, pluti şi eventual chiar zbura. Iar Amphicar Model 770 e una din cele mai interesante din ele.
Maşina a fost creată de designerul german Hans Trippel, care lucrase la mai multe vehicule amfibie încă din 1932, inclusiv la crearea vehiculul folosit în al doilea război mondial, Volkswagen Schwimmerwagen. Amphicar, însă, era o creaţie pur civilă, creată pe valul progresului paşnic din anii 50, fiind prezentată la un salon auto din Germania în 1959 şi la New York în 1961.
În Germania fusese prezentat prototipul, iar în SUA venise deja versiunea gata de producţie, finanţată de American Quandt Group, care investise o sumă enormă pentru acea perioadă, de 25 milioane de dolari, în dezvoltarea acestui model. Producţia avea să se desfăşoare în Germania de Vest.
Maşina fusese, astfel, proiectată să se conformeze standardelor de ambarcaţiuni, stipulate de Paza de Coastă a SUA, având şi lumini de atenţionare corecte, dar şi steag. Iar autorităţile SUA au recunoscut-o într-adevăr ca ambarcaţiune şi ea avea dreptul de a naviga la fel ca şi alte mici iahturi.
Maşina avea o formă specifică a părţii inferioare, pentru a putea înainta corect în apă şi pentru a asigura flotanţa pe apa. Garda la sol era destul de mare, fiind calculată pentru ca maşina să poată ieşi pe propriile roţi atunci când ajunge la mal.
În spate Amphicar 770 avea două elice cu care-şi asigura propulsia în apă. Virarea rolanului frâna una din elice, iar prin efect de diferenţial mai multă putere pleca spre a doua şi maşina avea astfel direcţie şi în apă.
Amphicar 770 avea un motor poziţionat în spate, provenind de la producătorul britanic Triumph, considerat foarte avansat pe atunci. Era un motor de 4 cilindri şi 1.147 cm cubi, prezent pe modelul Triumph Herald 1200, dezvoltând 43 CP pe Amphicar, cu un cal-putere mai mult datorită eşapamentului scurt.
Motorul îşi trimitea cuplul roţilor spate prin intermediul unei cutii de viteze cu 4 trepte, dar exista şi un levier adiţional pentru cuplarea elicelor. În mod normal, când maşina intra în apă, levierul normal al cutiei era lăsat în poziţia neutră şi era cuplat celălalt levier, iar la ieşirea din apă levierul normal putea fi cuplat în treapta 1 sau 2 în timp ce maşina se apropia de ţărm şi motorul trimitea forţă atât elicelor, cât şi roţilor, făcând astfel maşina să nu piardă viteză şi să iasă lin din apă.
Amphicar Model 770 putea atinge 7 noduri de viteză în apă şi 70 mile pe oră pe uscat, adică circa 110 km/h, de aici venind şi denumirea de 770.
Ei bine, vânzările n-au fost la fel de mari pe cât se estima. Investitorii aşteptau vânzări de 25.000 de maşini. În toată cariera lui Amphicar Model 770 s-au produs şi vândut, însă, doar 3.878 exemplare, majoritatea în SUA. O asemenea amfibie costa mai mult ca un Ford Mustang pe atunci, deci e clar că mai mulţi preferau să cumpere popularul muscle-car, în loc de o maşinuţă înotătoare cu aspect european prea cuminte.
Totuşi, fiind produse atât de puţine, astăzi sunt nişte obiecte de colecţie foarte căutate, iar exemplarul din imaginile acestui articol se află în Portugalia, e fabricat în 1962, şi a fost complet restaurat. Are un preţ usturător, de 79.500 euro! Puţini s-ar încumeta să dea asemenea bani pe el, însă partea frumoasă e că maşina poate pluti şi azi pe ape, deci e ca şi cum cumperi şi o maşină clasică, şi un iaht clasic, într-un singur vehicul!
0
1,600
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!