Regia Transport Electric din Chişinău îşi poate produce singură o parte din piesele de schimb necesare troleibuzelor

24 Octombrie 2022, 09:44
Redacţia PiataAuto.md
Cândva, demult, marile întreprinderi din Moldova aveau mici turnătorii auxiliare de metale sau plastic, pe care le foloseau la turnarea şi producţia pieselor componente necesare pentru funcţionarea utilajelor. Asta permitea o mai mare independenţă a acelei întreprinderi, un stoc mai mic de piese rare şi reducerea timpului de aşteptare în raport cu varianta în care o anumită piesă mică ar fi fost comandată de la producătorul utilajului. Ei bine, regia responsabilă de troleibuzele din Chişinău anunţă că poate face şi ea acelaşi lucru pentru troleibuze, ba chiar a investit în achiziţia unui utilaj nou, mai modern şi mai eficient, pentru a face asta.
Utilajul pe care-l folosea uneori regia până în prezent avea deja 50 de ani vechime şi doar încălzirea lui pentru a turna o piesă mică, sau un set de piese, dura 6-7 ore, timp în care se consumau câte 60 kWh pentru fiecare oră de funcţionare.
Noul utilaj se încălzeşte în doar 1 oră şi e gata de funcţionare, iar consumul e de 25 kWh pe oră. E mult mai compact, ocupând doar 15 metri pătraţi, şi poate turna obiecte cu un volum şi o greutate de până la 50 kg de metal. Topirea are loc prin inducţie, la o tensiune de 380 V.
Ce înseamnă asta, efectiv, pentru troleibuzele din Chişinău? Faptul că mecanicii şi inginerii de la regie de transport electric vor putea turna mai repede, mai durabil şi mai eficient piese şi componente pentru troleibuze, iar numărul acestora poate fi mult mai mare acum.
Asta reduce semnificativ costurile în raport cu comanda pieselor mici la producător şi, desigur, timpii de reparaţie. Bineînţeles, piesele complexe şi cele consumabile în regim curent vor fi în continuare comandate în regim normal, dar exploatarea îndelungată a unui troleibuz înseamnă şi o multitudine de piese rare, care pot ieşi din uz odată în durata de viaţă a troleibuzului.
Şi, dincolo de toate, e admirabil că Regia din Chişinău mai are asemenea maeştri în proiectarea pieselor pe baza celor vechi şi topirea metalelor.
1
1,267
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!