(VIDEO) Accident de neînţeles, surprins la o trecere de cale ferată din Polonia

20 Octombrie 2022, 12:11
Redacţia PiataAuto.md
Un accident de neînţeles a fost surprins acum două zile la o trecere de cale ferată din orăşelul Skoki din Polonia. Mai multe maşini aşteptau la semaforul roşu şi bariera trasă de la de trecere, când şoferul unui Ford a urcat pe trotuar să le ocolească în viteză, şi să spargă bariera, de pacă ar fi fost urmărit de cineva.
Mai departe, şoferul de Ford a ţinut cu tot dinadinsul să intre nu doar pe zona de traversare a căii ferate, ci direct pe şine, vrând parcă să ocolească mai repede trenul prin zona sa posterioară. Doar că n-a calculat bine dimensiunile propriei maşini şi ea a fost acroşată de unul din vagoanele de tren, fiind avariată.
În urma accidentului, şoferul din Ford a fost transportat la spital şi a fost şi testat cu etilotestul, rezultatul arătând că acesta era treaz. Poliţia a constatat că şoferul în vârstă de 53 de ani nu avea permis de conducere, totuşi, iar motivul din care acesta ar fi procedat într-o asemenea manieră rămâne neclar. Cert e că nu era urmărit de nimeni, deci aparent nu exista niciun motiv pentru ca să fi recurs la asemenea manevre riscante de condus.
Vezi toată situaţia surprinsă în video-ul de mai jos.
0
33,415
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!