(VIDEO) Doi mecanici dintr-un sat din Rusia încearcă să reanimeze un camion ZIL 130, cu motorul V8 crăpat de la îngheţ

22 Octombrie 2022, 12:17
Redacţia PiataAuto.md
Camioanele sovietice ZIL 130 de cândva erau renumite pentru capacitatea de a îndura orice geruri, orice păduri şi orice noroi din cale. E adevărat că se şi stricau, dar erau atât de simple în construcţie, încât puteau fi reparate de orice şofer cu ceva experienţă, fără nevoia de a merge prin service-uri. Însă dacă le exploatai în condiţii siberiene, la geruri mari, aveau două opţiuni — fie nu opreai motorul pe noapte, fie scurgeai apa din sistemul de răcire în fiecare seară, iar dimineaţa reumpleai sistemul.
Pe atunci, aceste motoare V8 nu foloseau lichid de răcire precum cel de azi, ci apă simplă. Iar scurgerea trebuia făcută şi din radiator, şi din motor. Camionul din imagini, însă, a avut parte de un mecanic care a deschis doar robinetul care scurge apa din radiator şi a plecat, lăsând apa în motor. Peste noapte a îngheţat, iar blocul motorului a crăpat în mai multe locuri în rezultat.
Acum, fără a şti amploarea problemei, mecanicii dintr-un sat din Rusia, autori ai unul canal de YouTube, au încercat să reanimeze acest motor. Fără a pune apă în sistem, au încercat să pornească motorul şi acesta a pornit surprinzător de repede. Dar, după turnarea apei, ea a început a ţâşni în şuvoaie din blocul motorului, dezvăluind gravitatea problemelor.
Mai poate fi un asemenea motor reanimat? În mod normal nu, necesitând o înlocuire. Dar cel puţin pentru o ieşire în pădure, protagoniştii au aplicat un soi de adeziv special, ca să etanşeze acele crăpături. Şi, surprinzător, camionul ruginit a putut merge în acest fel o perioadă decentă de timp.
Aşa că acesta a reuşit să dea o tură înaintând peste crengi şi noroi, ajungând cu bine înapoi, după ce a trebuit şi ajutat un pic. La final, şi nişte frunze rămase pe ţeava de eşapament s-au aprins, dar incendiul a fost stins repede.
Vezi toată epopeea în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traducere automatizată în română sau altă limbă dorită din comenzile player-ului.
0
19,569
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!