(VIDEO) Primul avion electric de pasageri din lume a efectuat primul său zbor de test

3 Octombrie 2022, 13:27
Ilie Toma
Iată că am ajuns cu toţii şi la etapa în care să vorbim despre primul zbor de test, din viaţa reală, a primului avion electric cu baterii, destinat transportului de pasageri. E vorba de Eviation Alice, un model de avion despre care scriam încă în decembrie 2021, iar de atunci şi până în prezent inginerii l-au pregătit de etapa zborului de test, care a avut loc acum câteva zile.
Dezvoltarea avionului durează de aproape 5 ani şi sunt concepute atât versiuni cargo, cât şi de transport pasageri pe baza lui. De altfel, zboruri cu avioane electrice cargo, în formă de teste şi prototipuri, au mai existat, chiar anul trecut Rolls-Royce realizând un asemenea zbor. Dar e pentru prima dată când un avion de pasageri electric face acest lucru şi mai ales e pentru prima dată când vorbim de un avion electric pregătit pentru producţia de serie. Odată cu zborul de acum, Eviation a dezvăluit mai multe detalii inginereşti.
Avionul nu e foarte mare, fiind mai degrabă de talia unui jet privat, dar există şi o versiune commuter, dedicată curselor cu puţini pasageri. Avionul e propulsat de două motoare electrice, şi dacă în decembrie se anunţa o putere de 870 CP pentru fiecare, atunci în prezent Eviation anunţă că motoarele electrice vor fi furnizate de compania MagniX, care tocmai a primit şi un contract de la NASA pentru a crea asemenea motoare şi pentru agenţia spaţială. Acestea au 951 CP fiecare şi vor putea asigura avionului o viteză de până la 260 noduri, adică circa 481 km/h.
Foto: Aşa arată un motor electric al avionului Eviation Alice

iar acum jumătate de an autonomia totală anunţată era estimată la 440 mile nautice sau 815 km. Totuşi, standardele aviaţiei impun ca distanţa maximă de zbor să lase o rezervă pentru a putea redirecţiona un avion către cel mai apropiat aeroport, deci distanţa efectivă pe care o va putea parcurge avionul va fi mai mică, iar cei de la Eviation spun că autonomia VFR autorizată de autorităţi pe timp de zi şi cu contact vizual spre aeroport, ar fi de 250 mile nautice, deci circa 460 km. Şi această autonomie prevede o rezervă de 30 de minute de zbor.
Sarcina utilă a avionului commuter va fi de 1.134 kg, iar aici e deocamdată o problemă serioasă, din cauza bateriilor grele. Pentru un jet privat, în această sarcină utilă vor încăpea echipajul şi câţiva pasageri cu bagaje, dar pentru un avion de cursă regulată asta ar însemna o limitare foarte strictă la numărul de pasageri şi kilogramele lor proprii şi din bagaje.
Zborul de test a avut loc în Washington, iar avionul a atins o altitudine de 3.500 picioare, echivalentul a circa 1.050 metri. Durata primului zbor a fost scurtă, însă, de doar 8 minute. Vezi mai jos un video cu principalele secvenţe ale zborului de test.
0
3,387
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!