(VIDEO) Şoferul unui camion a cauzat răsturnarea unui feribot cu vehicule la bord într-un port din Indonezia, în timp ce ieşea pe debarcader

21 Octombrie 2022, 14:29
Redacţia PiataAuto.md
Feriboturile sunt încă metode frecvent folosite în toată lumea pentru a asigura conexiunile terestre peste zonele unde sunt mări sau lacuri, iar Indonezia, o ţară insulară cu peste 18 mii de insule mari şi minuscule, face uz de feriboturi mai mult ca oricare altă ţară. Uneori, în lume se mi întâmplă incidente în care feriboturile naufragiază, iar mai des au loc incidente cu maşinile sau camioanele care urcă sau ies de pe feribot, prin rampele puse pe debarcader. Un caz recent Indonezia, însă, a determinat răsturnarea completă a unui feribot în timp ce un camion tocmai ieşea de pe el.
Totul s-a întâmplat la orele dimineţii, înainte de răsărit, pe 19 octombrie, în portul Kumai. Feribotul Satya Kenchana III era la debarcader şi a debarcat întâi pasagerii. După asta au început şi vehiculele să iasă prin rampa specială, iar în momentul când un camion ieşea, nava s-a înclinat brusc, determinând şi căderea camionului în apă.
Şoferul de camion a ieşit din apă cu bine, dar feribotul a continua să ia apă la bord şi în cele din urmă s-a răsturnat, având la bord toate maşinile şi camioanele care nu reuşiseră să iasă. Din fericire, absolut toţi pasagerii au putut fi salvaţi. Vehiculele din interior sunt grav avariate, însă, iar nava va avea nevoie de lucrări de recuperare costisitoare.
Investigările preliminare ale incidentului maritim arată că anume acel camion care a căzut în mare ar fi fost cauza. Camionul s-ar fi blocat la ieşirea pe acea rampă, iar şoferul ar fi insistat să îi redea camionului un impuls suficient de mare încât să poată ieşi. Această mişcare, spun autorităţile portuare din Kumai, executată pe o construcţie ieşită în afara navei şi cooptată cu greutatea camionului, ar fi creat un efect fizic de cuplu sporit prin braţ alungit şi ar fi provocat răsturnarea feribotului.
Vezi mai jos momentul ieşirii camionului, surprins de o cameră video.
0
8,462
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!