Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Aceasta e noua Praga Bohema, o maşină mai rapidă decât Bugatti Chiron, lansată de fostul producător de camioane din Cehia

23 Noiembrie 2022 - 21:49
Redacţia PiataAuto.md
Săptămâna trecută anunţam că fostul producător de camioane Praga din Cehia se pregăteşte de lansarea primului său model de supercar admis pe drumurile publice din epoca modernă. Ei bine, astăzi a avut loc şi marea dezvăluire, iar noul model a primit numele de Praga Bohema şi e un supercar mai rapid în acceleraţie decât Bugatti Chiron!
Spuneam în articolul de săptămâna trecută că, deşi în percepţia multora dintre noi, Praga este mai ales un fost producător de camioane, precum V3S, în ultimii ani compania s-a specializat în performanţe de motorsport, atât prin camioane Praga la Dakar, cât şi prin bolizi dezvoltaţi exclusiv pentru competiţiile de circuit şi vânduţi către echipe sportive. Acum a venit şi timpul unui model de stradă, dar cu performanţe ameţitoare şi pe circuit.
Noua Praga Bohema face uz, în mod surprinzător, de motorul V6 twin turbo, de 3,8 litri, de pe Nissan GT-R, care e setat să livreze 700 CP aici şi e montat median. Cuplul maxim ajunge la 725 Nm şi e trimis punţii spate prin intermediul unei cutii secvenţiale Hewland.
Maşina are 4,50 metri lungime, 2,00 metri lăţime şi 1,06 metri înălţime, însă cehii au reuşit să-i asigure o greutate incredibil de mică, de doar 982 kg, cifră în care nu se cuprinde greutate combustibilului din rezervor! Fireşte, o asemenea cifră a fost posibilă doar datorită unei structuri monococ din fibră de carbon.
Şi pentru că are atât de puţine kilograme, noul supercar ceh accelerează în doar 2,3 secunde de la 0 la 100 km/h, cu 0,1 secunde mai repede decât Bugatti Chiron! Viteza maximă e mai mică, situându-se la peste 300 km/h, dar marea senzaţie în condus va fi modul în care ajunge ea la 300 km/h şi modul în care poate aborda virajele, fiind atât de uşoară şi lată.
Noua Praga Bohema va fi produsă în doar 89 de exemplare, pentru a celebra 89 de ani de la o cursă istorică de 1000 mile din Cehia, în care Praga a învins toate celelalte maşini ale timpului, de la Tatra până la Bugatti. Şi iară că acum, după 89 de ani, cu acest supercar, inginerii cehi vor din nou să învingă Bugatti!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter