Acesta e un Bentley, fabricat acum 20 de ani şi transformat într-o maşină opulentă, cu uşi care se deschid vertical

27 Noiembrie 2022, 13:58
Redacţia PiataAuto.md
Dacă sunt făcute cu gust, modificările pot aduce plus valoare chiar şi celui mai nobil automobil, până şi unor exemplare Rolls-Royce sau Bentley. Însă tot în acel segment de maşini nobile e foarte uşor să se alunece într-o opulenţă atât de exhibiţionistă, încât rezultatul final naşte mai degrabă păreri controversate decât pură admiraţie. Este exact şi cazul acestui Bentley de mai jos din SUA, rolul căruia e să atragă atenţie de la o poştă şi să-şi alinte pasagerii de la bord.
Maşina, fabricată în 2001, a fost transformată într-o limuzină, iar în acest caz dorinţa de a impresiona face parte din caietul său de sarcini, deci e practic obligatorie. La bază, cândva, această maşină era un Bentley Arnage, care făcea uz de motorul V8 de 6,75 litri, folosit cândva în comun de Bentley şi Rolls-Royce. Doar că aici el vine în variantă turbo, care produce aproape 400 CP. Şi cuplul său e imens, de 835 Nm!
Pe lângă faptul că a fost alungită, maşina a fost vopsită într-o culoare stridentă, primind şi jante aurii la fel de stridente. Iar uşile pentru accesul în spate sunt acum de tip foarfecă, asemeni unpr supercar-uri. Nu au mecanisme prea sofisticate, însă, fiind fixate de două amortizoare subţiri de tipul celor ce susţin hayon-uri ale portbagajelor.
În interior s-a lucrat şi mai mult pentru opulenţă, de la forma scaunelor şi tapiţeria de pe ele până la facilităţile de bar şi frigider, aflate la îndemâna celor de la bord.
Apropo, în spate maşina nu are banchete mai lungi, pentru grupuri mari de oameni, ci doar 4 scaune individuale, cu confort egal, care sunt orientate cu vizor reciproc. Aşadar, maşina a creată pentru mai puţini oameni la bord, dar toţi alintaţi la superlativ.
În faţă, şoferul are parte de aceeaşi piele bej, combinată cu zone de un soi de bordo cu roz. Surprinzător, dar în 21 de ani de exploatare, acest Bentley Arnage a parcurs mai puţin de 17.000 mile, echivalentul a puţin peste 27.000 km. Deci, maşina e încă foarte proaspătă la nivel tehnic.
Şi ea e scoasă la vânzare de ceva vreme la un dealer din Beverly Hills, SUA. Iar preţul e destul de mare, fiind stabilit la 79.950 dolari. Iar cei care o vând promit că maşina va naşte doar atenţie şi admiraţie.
0
1,469
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!