Cum am ajuns să particip involuntar la promoţia unei bănci din Moldova de plăţi cu cardul, cu o maşină electrică drept premiu mare

26 Noiembrie 2022, 09:23
Ilie Toma
Acum 10 zile anunţam despre o promoţie a celor de la maib din Moldova, care oferă drept premiu mare un SUV electric şi mai multe biciclete electrice drept premii lunare. Spuneam onest că e un articol sponsorizat, dar menţionăm că noi publicăm doar articole în care avem libertatea de a scrie independent, şi care vizează subiecte pe care le considerăm relevante şi interesante pentru cei din comunitatea PiataAuto.md. Iar nouă ne place să vorbim şi despre lucruri din experienţă proprie. Şi, chiar dacă acest articol e de asemenea sponsorizat, în el vom vorbi pur despre experienţa noastră proprie, pentru că după acel articol, am realizat că eu însumi sunt participant al acestei promoţii cu maşină electrică, fără să ştiu despre ea până în acel moment.
Astfel, voi spune la fel de onest, până în vara anului 2022, nu eram client direct al băncii. Soţia avea conturi acolo, eu aveam în altă bancă. Dar achitări cu cardul fac de mulţi ani încoace, ele fiind dominante, pentru că e comod, pentru că atunci când toate veniturile îţi vin pe carduri, asta devine cumva forma implicită, iar scoaterea numerarului necesită o deplasare până la bancomat, sau o oprire. Din fericire, în Moldova cu cardul se poate achita deja practic peste tot, până şi în magazinele mici de lângă scara blocului.
Pe parcursul ultimilor ani, fiul meu adolescent a tot început a folosi produse Apple, începând de la un telefon, apoi un laptop, apoi şi ceas, de curând. El mă tot întreba de Apple Pay, când vom putea folosi plăţile cu telefonul pe baza cardurilor noastre. Cardurile de la o altă bancă, pe care le foloseam, nu puteau fi integrate, în timp ce alte bănci mai moderne din Moldova deja ofereau această integrare. Fiul meu a tot continuat să mă întrebe şi deja şi eu aş fi vrut să folosesc asta. Banca emitentă a cardurilor mele de atunci mi-a spus că nu are nici măcar în planuri integrarea cu Apple Pay. Şi concomitent aplicaţia acelei bănci începuse să aibă probleme majore de afişare a soldurilor, ele fiind întotdeauna inexacte, cu întârziere, iar uneori apăreau şi cu sold zero pe perioade scurte. Aveau probleme cu aplicaţia, dar când vezi brusc zero pe sold, ai impresia că cineva ţi-a spart cardul sau contul. Câteva săptămâni am răbdat, dar problemele se repetau. Atunci am decis că ar fi cazul să deschid un cont şi un card la o bancă mai modernă. Şi am făcut-o la maib. De ce? Pentru că îmi părea mai tehnologizată.
E drept că banca mi-a propus un soi de deservire mai sofisticată, cu un consilier personal desemnat, dar pe mine asta nu mă impresionează deloc. Eu vreau cât mai puţin contact uman cu banca. Nu vreau să fiu sunat, nu vreau să fiu măgulit de angajaţii băncii, nu vreau să primesc tratamente VIP. Vreau infrastructură IT excelentă şi să nu trebuiască să merg fizic la bancă practic niciodată sau să vorbesc la telefon cu banca. Şi după acea întâlnire din septembrie, în care mi s-a dat o cutie cu un nou card Mastercard în ea, n-am mai mers la bancă.
În fine, în timp de câteva minute aveam aplicaţia pe telefon instalată, aveam şi Apple Pay setat. Mai mult ca atât, împreună cu soţia i-am creat un card Mastercard fiului adolescent, cu numele lui pe el, dar cu un cont asociat nouă, unde-i putem pune din când în când bani de buzunar, iar acel card are limitări la tipurile de cheltuieli ce pot fi făcute pe el. Super comod, iar adolescentul nostru e încântat să plătească cu telefonul sau cu ceasul, şi nici nu poartă cardul fizic cu el. Am început şi eu să nu-l prea port sau să nu -l scot din portmoneu. Pentru că e mult mai simplu şi mai rapid prin telefon, care e securizat cu FaceID şi trebuie să-ţi recunoască faţa înainte de a face o achitare.
Şi aşa am ajuns să achit tot mai mult cu cardul maib şi mai puţin cu cardurile altor bănci pe care le mai aveam. Iar când acum 10 zile aflasem despre promoţia în care maib oferă o maşină electrică Renault Megane E-TECH drept premiu mare, m-a impresionat din start însăşi faptul că o maşină electrică, în dotare foarte generoasă, a fost aleasă drept premiu la promoţia unei bănci. Pentru că de obicei la promoţii se dau nişte maşini bugetare, chele în dotări. Iar aici e vorba de o maşină electrică proaspăt lansată pe piaţă, de peste 40.000 euro în preţ, în dotare foarte generoasă. Şi am văzut că toţi deţinătorii de carduri Mastercard maib participă automat la promoţie, fiecare două achitări de 500 lei şi mai mult însemnând o şansă. Am aruncat o privire în aplicaţia maib pe care o am pe telefon şi m-am uitat pe octombrie. Aveam 10 tranzacţii făcute cu cardul maib, de peste 500 lei, în octombrie. Ca să vezi! Involuntar, am 5 şanse, deci, pentru acea maşină electrică. Fără să fi vrut neapărat, dar ideea unei asemenea maşini electrice drept premiu mare sună ademenitor pentru orice pasionat de maşini, cu deschidere spre IT şi tehnologii.
Aşa că am continuat între timp să fac ceea ce făceam, să achit cu acel card Mastercard maib, şi o fac preponderent prin telefon atunci când fac achitări direct într-un magazin, iar alteori online sau direct din aplicaţie, mai ales când e vorba de facturi la utilităţi. Şi, pe lângă asta, i-am sunat şi pe cei de la Renault pentru un test drive cu Megane E-TECH, pentru că şi cititorii ne-au cerut mai multe teste. Şi am condus-o câteva zile la rând, dar impresiile sincere despre acea maşină le vom publica într-un articol separate de test drive.
0
2,110
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!