Germania ar putea crea cel mai mare lac artificial al său, cu o hidrocentrală cu reţele de pompare, în locul minei Hambach, care va trebui umplut timp de 40 de ani

Germania e la un moment în care inginerii şi opinia publică va trebui în curând să decidă ce e de făcut cu cea mai mare groapă generată de umanitate în Europa — mina cărbune din Hambach, extracţia din care urmează să înceteze în 2029. Mina de suprafaţă a început a opera în 1978 şi în prezent groapa, care a fost creată în urma extracţiilor de lignit de aici, a ajuns la aproape 50 km pătraţi, iar adâncimea maximă la care a ajuns groapa, în zona sa centrală, e de 400 metri, ajungând totodată la aproape -300 metri altitudine sub nivelul mării. Respectiv, planul cel mai probabil şi mai intens discutat e că această groapă imensă ar trebui transformată într-un lac artificial, iar odată cu asta — construită şi o hidrocentrală cu sistem de captare şi pompare, după principiul celei de la Lotru, din România.

Foto: Imaginea viitorului lac Hambach

Mina a început a opera în 1978 cu un mare scandal ecologist, întrucât ea se situează pe teritoriul unde pe atunci se afla o pădure antică renumită, una din cele mai dense şi vechi din Germania, Pădurea Hambach. Pentru ca mina să opereze, circa 90% din suprafaţa pădurii a fost defrişată, şi totodată mai multe sate şi orăşele au fost strămutate cu totul, iar casele distruse. Toate aceste procese au durat din 1978 până în 1984, când s-a început extracţia propriu-zisă a lignitului, o formă de cărbune brun, de aici fiind extrase anual circa 40 milioane de tone, dar pentru această cantitate de minereu se extrag 300 milioane de tone de sol. Rezervele de cărbune s-ar fi epuizat către anul 2040 din această mină, însă, planul de accelerare la tranziţia spre energie regenerabilă a stabilit că în 2029 din această mină ar trebui extras ultimul căuş de lignit, după care ea ar trebui închisă, punându-se capăt astfel şi intenţiei de a mai tăia din cele 10% de pădure rămasă în regiune.

Foto: Mina Hambach

În fine, cu o gaură atât de mare creată între timp, demult se discută că ea ar trebui umplută cu apă, creându-se astfel un lac artificial. La mărimea actuală a gropii şi la săpăturile care se vor mai face până în 2029, viitorul lac va avea suprafaţa de 42 km pătraţi, sau 4.200 hectare, iar în el ar încăpea 3,6 miliarde de metri cubi de apă, deci tot atâtea tone.

Foto: Mina Hambach, viziune din spaţiu. Sursa: NASA

Inginerii spun că calculele lor arată că doar apa acumulată în lac, la o altitudine relativ mică deasupra nivelului mării, nu va fi cea mai eficientă soluţie pentru o viitoare hidrocentrală, însă un sistem de captare şi pompare ar putea îmbunătăţi considerabil eficienţa, făcând din acest lac imens şi din sistemul de canale şi rezervoare adiacent o viitoare hidrocentrală cu capacitate enormă de producţie a electricităţii regenerabile. Calculul unui proiect de hidrocentrală cu sistem de pompare datează încă din 1995 şi arată că o asemenea hidrocentrală ar depăşi de câteva ori capacitatea actuală generată de toate hidrocentralele similare din Germania. Mai mult ca atât, recent a fost propus că, pe lângă utilizarea apei pentru hidrocentrală, pe suprafaţa viitorului lac să se monteze şi panouri solare plutitoare, pentru a folosi cu dublă eficienţă suprafaţa.

Doar că volumul acestui lac e atât de mare, încât apa va trebui luată din râul Rin, începând cu anul 2030. Există ape subterane în mină, care au fost redirecţionate în procesul extracţiei, dar, chiar dacă acestea ar fi din nou direcţionate pentru a umple viitorul lac, umplerea ar dura prea mult. Aşa că va fi nevoie să se recurgă la apa din Rin, doar că nu se poate folosi întreg debitul de apă, pentru că asta ar însemna afectarea gravă a tuturor celor aflaţi în aval pe cursul râului. Respectiv, se va lua doar o parte din debit, iar estimările arată că umplerea completă a viitorului lac Hambach va dura... 40 de ani! Sigur, sistemul de hidrocentrale va putea fi folosit şi mai devreme la randament mai mic, dar, totuşi, întreaga idee a lacului artificial şi a hidrocentralei ar urma să devină complet în 40 de ani, începând cu 2030, deci prin 2070!

Sună a o perspectivă atât de îndepărtată şi descurajantă, încât ţările care au deja asemenea hidrocentrale şi lacuri de acumulare, şi pe carem datorită geografiei, reliefului şi existenţei apei în acele zone, le-au putut umple mult mai repede, se pot simţi norocoase. Iar în cazul Germaniei, perspectiva de simţi contribuţia acestei hidrocentrale în mixul său de energie pare atât de îndepărtată, încât nu pare deloc o rezolvare pentru situaţia sa actuală, când ţara s-a pomenit cu aproape toate centralele nucleare închise, iar sursele vechi de gaz natural din răsărit nu mai sunt o soluţie pe care se poate conta. În acest context, crearea acestui lac natural şi a hidrocentralei e o soluţie dictată mai mult de necesitatea de a acoperi o groapă kilometrică şi de a repara efectele unui tablou sumbru din punct de vedere al ecologiei pe care această mină l-a creat din 1978 încoace, iar inginerii vor ca acest proiect necesar să aducă şi nişte beneficii viitoare în energie regenerabilă, dacă tot e nevoie să se opereze la o scară atât de mare.