Ingineria curioasă a lui DAC 48-36, primul camion minier din România, echipat cu motor V8 românesc

17 Noiembrie 2022, 20:03
Redacţia PiataAuto.md
Acum câteva săptămâni, publicam un articol despre primul camion românesc DAC, care avea două motoare diesel şi o singură cutie de viteze. Îi spunea DAC 46/30 şi fusese conceput şi construit încă la fabrica de Braşov, înainte ca uzina de la Mârşa să devină specializată în camioane mari miniere. Iar soluţia a două motoare Saviem 797-05, unite între ele, a câte 135 CP fiecare, fusese dictată de lipsa unui motor românesc sau produs prin licenţă în România suficient de puternic pentru acel camion minier. Camionul despre care vorbim azi, însă, numit DAC 48-36 lansat cu câţiva ani mai târziu, a fost primul camion minier din România, care a făcut uz de un motor V8 românesc.
E vorba de propulsorul diesel 1240-V8-DT. În unele arhive care menţionează instalarea acestui motor pe camionul minier DAC 48-36 se menţionează că el ar fi un V12, însă e vorba de o confuzie dată de cifra 12 din indicele motorului. De fapt, primele cifre înseamnă o cilindree de 12,4 litri, iar indicele DT vine de la diesel cu turboaspirate. Şi, din păcate, informaţiile din arhivele acelei perioade sunt adeseori ambigue şi contradictorii, cu multe lacune.
Foto: Motorul românesc V8, cu numele de cod 1240-V8-DT

Motorul diesel românesc fusese lansat în anul 1982, iar noi am publicat anterior şi un articol dedicat ingineriei acestuia. El fusese creat pentru mult mai multe vehicule DAC şi Roman, iar versiunea de lansare din 1982 avea 320 CP, fiind comparabilă cu motoarele celor de la Mercedes, Scania şi Volvo. Mai mult ca atât, deşi proiectarea motorului a avut loc la Institutul Naţional de Motoare Termice, în filiala sa din Braşov, validarea şi perfecţionarea finală a avut loc la institutul AVL din Graz, Austria, institut care procesa proiecte inginereşti ale celor de la Steyr şi Magna.
Anume proiectarea acestui V8 modern şi puternic, a permis şi apariţia camionului minier despre care vorbim azi, care a fost şi unul fabricat în mai multe exemplare decât altele. În anul 1983 se prezentase un prim prototip al camionului, dar, deşi datele despre startul exact al producţiei lipsesc, se pare că acesta a avut loc la finele anului 1985 începutul anului 1986. Arhivele URSS, spre exemplu, care monitorizau îndeaproape producţia de camioane din România, indică anul 1985 drept startul producţiei, dar tot acolo e şi confuzia cu motorul V12 inexistent. În istoria proiectării motorul V8 românesc, însă, se menţionează că versiunea de 360 CP a intrat în producţie în 1986, iar pe DAC 48-36 a fost montată anume o asemenea ipostază a V8-ului românesc, de 36 CP.
Foto: Camionul DAC 48-36 (al doilea din stânga, cu indicele de 27t), prefaţat la o expoziţie

Camionul avea o sarcină utilă de 27 tone, şi adopta o dimensiune foarte practică şi solicitată în acele vremuri. Formula cu roţi duble spate era de asemenea răspândită în occident şi, în general, abordarea de design a camionului pare deja una foarte funcţională şi bine direcţionată, fără experimente extravagante. Masa totală a camionului, apropo, trecea de 48 tone, iar dimensiunile era de 7,6 metri lungime, cu 3,67 metri lăţime şi un ampatament de 3,6 metri. Cabina avea un singur loc, iar în zona ei existau scări pentru urcare şi balustradă, aşa cum se obişnuia pentru camioanele miniere mari.
DAC 48-36 folosea o transmitere mecanică a puterii către puntea spate, deşi din 1982 deja existau modele de camioane miniere româneşti mai mari, care utilizau transmisie diesel electrică — deci motor diesel care genera electricitate şi electromotoare integrate în roţi. Faţă de acele modele, DAC 48-36 era mai uşor şi mai compact şi transmiterea mecanică era încă fezabilă şi practică. Din nou, arhivele din răsărit menţionează că motorul românesc ar fi fost cuplat cu o cutie de viteze de origine Clark, dar această informaţie nu e confirmată de nici o altă înregistrare de arhivă, prin urmare e incertă. Producţia lui DAC 48-36 apropo, se realiza la uzina Mecanica Mârşa.
Foto: Motorul românesc V8 în procesul fabricării sale

Din datele existente în arhive, camionul a fost unul din cele mai reuşite şi practice vehicule miniere românesc, numărul total de camioane oscilând în jurul a 20 de unităţi, în funcţie de sursă, o parte dintre care au fost exportate. Şi, dat fiind că a fost un camion conceput în România, care avea şi un motor românesc V8, a fost poate unul din produsele cu cel mai mare grad de localizare a ingineriei şi componentelor. Şi a mai fost şi camionul care a demonstrat că, după câteva prime încercări mai puţin perfecte, inginerilor din România le-a reuşit crearea unui camion care avea parametri viabili pentru adevărata muncă grea şi care a fost cu adevărat bun.
0
14,626
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!