Un nou model de navă autonomă, cu propulsie electrică, a primit de la autorităţi undă verde pentru dezvoltare şi va opera în Canalul Mânecii

30 Noiembrie 2022, 13:47
Redacţia PiataAuto.md
Navele electrice, transportatoare de containere, şi totodată autonome par o idee tot mai atractivă pentru a opera pe distanţe relativ scurte. Prima asemenea navă din lume, cu o capacitate de 106 containere, a fost construită în România, apoi echipată cu tehnologie în Norvegia, şi este deja în operare, având numele de Yara Birkeland. Acea navă operează între două puncte maritime apropiate, pe o distanţă de circa 15 km, din interiorul unui golf până la portul mai mare Brevik şi e la fel condusă autonom, deşi în faţa iniţială este urmărită de un echipaj. Noua navă, numită Zulu Mass, despre care vorbim azi, se află abia la stadiul de proiect, însă ambiţiile de distanţă sunt deja mai mari, şi anume de a fi capabilă să opereze pe Canalul Mânecii, făcând transporturi între Marea Britanie şi Europa continentală, cu extindere ulterioară spre alte rute din marea nordului.
Foto: Noua navă, Zulu Mass

Nu se spune exact care va fi ruta navigată de viitoarea navă autonomă, dar e clar că aceasta va trebui să poată avea o autonomie realistă de cel puţin 100 km şi mai mult, pentru o cursă dus-întors, plus rezerve de energie pentru eventualitatea unor condiţii de furtună. Noua navă, dezvoltată de conglomeratul belgian Zulu Associates, are 100 metri lungime şi o capacitate de 200 containere, fiind propulsată de un motor electric de doar 650 kW, adică circa 883 CP. E o putere mică în raport cu dimensiunile şi capacitatea navei, ceea ce înseamnă că inginerii au conceput-o pentru viteze foarte mici de deplasare. Pentru comparaţie, Yara Birkeland, la 106 containere, are două motoare electrice a câte 1.223 CP fiecare.
Foto: Nava Yara Birkeland, construită în România, care operează deja în apele Norvegiei

Partea curioasă e felul în care va fi asigurată electricitatea pentru acest motor. Dacă Yara Birkeland îşi ia energia dintr-un set de baterii de 7 MWh, atunci noua navă belgiană poate fi echipată fie cu un set de baterii, fie cu o instalaţie de pile de combustibil pe bază de hidrogen, fie cu un motor diesel capabil să genereze electricitate şi să lucreze pe diesel, amoniac sau metanol. Mai mult ca atât, nava poate face uz de combinaţia acestor soluţii, dacă se va dori.
Aşadar, acum autorităţile maritime ale Marii Britanii şi Irlandei le-au dat undă verde inginerilor, asigurându-i că viitoarea navă construită fizic va avea permisiunea să efectueze teste de condus autonom în regiune, iar dacă rezultatele vor fi considerate sigure, ea va fi admisă şi în operarea în regim complet în mările din regiune.
0
1,365
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!