(VIDEO) Aceasta e o motocicletă Dnepr MT-11, motorul căreia a primit două turbine

6 Noiembrie 2022, 12:18
Redacţia PiataAuto.md
Motocicletele Dnepr, cunoscute uneori şi sub numele MT, sunt printre cele mai răspândite motociclete din fosta URSS, alături de Ural. Dnepr se fabrica pe teritoriul Ucrainei de azi şi, de obicei, era configurată cu ataş, servind ca un transport practic cotidian, mai ales în mediul rural şi mai rar ca o motocicletă fără ataş, care ar fi fost condusă doar de plăcere. Ei bine, cineva a fost suficient de ambiţios încât să modifice un Dnepr MT-11 în zilele noastre, montându-i două turbine pe motorul său de 2 cilindri!
Ideea de a pune turbine pe motociclete poate suna ciudată, pentru că industria moto continuă să refuze a monta turbosuflante pe vehicule cu două roţi. N-a fost întotdeauna aşa, ba chiar în anii 80 producătorii japonezi au dat tonul cu mai multe modele de motociclete turbo, dar după asta au renunţat la ele, considerând că ideea de turboaspirare nu se leagă deloc cu felul în care trebuie să se conducă o motocicletă, iar acea perioadă are una din cele mai fascinante istorii, pe care am spus-o detaliat într-un articol dedicat motocicletelor turbo. Ei bine, proprietarul din Rusia al acestui Dnepr MT-11 a decis să încerce pe propria piele această experienţă, montând două turbosuflante egale, fiecare fiind acţionată de evacuare dintr-un cilindru.
Pe lângă asta, motocicleta a mai fost modificată custom, schimbându-şi stilul într-un mod interesant. De altfel, acest stil aminteşte de munca fascinantă pe care o face unul din puţini maeştri de motociclete custom din Moldova, pe care l-am filmat acum câteva luni într-un reportaj video dedicat. Motocicleta despre care vorbim azi, însă, are totuşi marele său accent de la turboaspirarea cu care a experimentat proprietarul său.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită.
0
6,647
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!