(VIDEO) Cât de ingenioasă şi onestă era publicitatea Volvo de cândva, prin anii 1960-1980

30 Noiembrie 2022, 16:37
Redacţia PiataAuto.md
Volvo are un renume de a fi construit maşini sigure şi indestructibile, mai ales în perioada anilor 1960-1990 şi chiar mai târziu. Dar, pe lângă asta, în acea perioadă Volvo şi-a construit o imagine de ingeniozitate admirabilă în felul în care-şi gândea publicitatea, mai ales că era o perioadă în care compania suedeză voia să-şi câştige un loc sub soare şi pe piaţa SUA.
Astfel, cei de la Volvo au trebuit să fie ingenioşi pentru a se face remarcabili şi memorabili de public. Să vorbeşti despre calităţi oarecum plictisitoare, precum siguranţa, sau fiabilitatea, nu pare tocmai cea mai strălucită metodă de a-ţi face reclamă, nu-i aşa? Dar, când ai o echipă de creaţie formidabilă, şi când mai pui şi un pic de umor în ecuaţie, totul poate lua o întorsătură mult mai fascinantă decât s-ar crede.
Au fost ani în care în Suedia să-ţi cumperi un Volvo însemna să ţi-l cumperi pentru o viaţă. Să-l vinzi prea repede era de prost gust. Să-l exploatezi mai puţin de 1 milion de kilometri însemna să fii risipitor. Maşina trebuia să fie indestructibilă.
Iar cei de la Volvo se mândreau cu asta şi şi-au dat libertate imaginaţiei de a inspira până şi americanilor admiraţia pentru maşini veşnice, adaptându-şi mesajele şi la piaţa din SUA.
Vezi în video-ul de mai jos o colecţie a unor publicităţi ingenioase Volvo din perioada acelor ani.
0
2,980
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!