(VIDEO) Lamborghini a lansat Huracan Sterrato, un supercar care poate fi condus departe de asfalt şi care nu e un SUV

30 Noiembrie 2022, 11:05
Ilie Toma
Lamborghini tocmai a lansat noul Huracan Sterrato, un supercar care poate fi condus departe de asfalt, prin offroad îndrăzneţ, dar modelul nu e un SUV şi n-are nimic în comun cu Urus. E un supercar adevărat, cu o gardă la sol mai înaltă, cu protecţie a părţii inferioare a caroseriei şi cu suspensie ranforsată. Nu sună oarecum cunoscut? Da, se pare că acum Porsche 911 Dakar are un concurent italian!
Garda la sol e cu 44 mm mai mare decât a unui Huracan EVO, iar cursa suspensiei a fost mărită. De asemenea, şi ecartamentul e mai mare, datorită noilor jante şi anvelope de offroad, mai late. În faţă a apărut şi un scut de protecţie pentru offroad, or, numele Sterrato înseamnă drum nepavat din italiană, aşa că e clar din start pentru ce ambianţă a fost creat noul model.
Admisia a fost ridicată mai sus, dar, pentru că acest Lamborghini are motorul său V10 montat median, şi admisia nouă e poziţionată pe mijloc, în spatele acoperişului habitaclului.
Motorul e un V10, aşa cum spuneam, de 5,2 litri, aspirat natural, care livrează 610 CP şi 560 Nm. Caii-putere în număr maxim vin tocmai la 8.000 rpm, aşa că maşina va adora în continuare să fie turată, chiar dacă va galopa prin stepe şi deşert.
E prezent şi un sistem de tracţiune integrală cu diferenţial Haldex de generaţia a 5-a între axe şi diferenţial autoblocabil pe puntea spate. Cutia de viteze e una cu dublu ambreiaj şi 7 drepte.
Suspensia e în continuare una cu dublu braţ pe ambele punţi, iar amortizoarele îşi pot ajusta rigiditatea reacţiilor. Frânele, apropo, au rămas tot din carbon şi ceramică, şi promit să facă o treabă excelentă şi prin praf şi noroi.
Şi, apropo, noul Lamborghini Huracan Sterrato va putea atinge 260 km/h, o viteză care e limitată electronic la o cifră neobişnuit de mică pentru Lamborghini, or, toate celelalte modele trec de 300 km/h. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h pe asfalt va fi de 3,4 secunde.
Noul model al mărcii are toate modurile obişnuite de condus de pe alte modele Lamborghini, dar aduce şi unul nou, numit RALLY. Şi creatorii italieni spun că acest mod e croit tocmai pentru a te face să simţi cum ar fi să conduci un supercar Lamborghini în regim de raliu. Iar aici mulţi dintre noi şi-ar pune întrebarea dacă, poate, n-ar fi o idee inspirată o participare şi a celor de la Lamborghini la Dakar, cu un supercar derivat din acest model nou? Cât de frumos ar fi asta!
Deocamdată, italienii nu confirmă nimic decât aluzii la raliuri. Iar în ceea ce priveşte modelul de serie, producţia va fi limitată la doar 1.499 exemplare şi va începe în februarie 2023. E de prisos să mai spunem că toate aceste exemplare vor fi instantaneu de colecţie, poate mai puţin simbolice decât în cazul lui Porsche 911 Dakar, dar oricum, vor fi nişte creaţii fabuloase, dorite de colecţionarii excentrici.
Vezi mai jos şi un video publicat de către cei de la Lamborghini cu noul Huracan Sterrato.
0
4,545
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!