Accident grav cu un BMW şi două camioane cu cisterne pe traseul Hânceşti-Cimişlia, un camion cu cisternă cu carburanţi s-a răsturnat

8 Decembrie 2022, 08:08
Redacţia PiataAuto.md
O ieşire pe contrasens de ieri a unui BMW a dus la un accident grav pe traseul Hânceşti-Cimişlia din Moldova, la un pas de riscul de explozie şi catastrofă ecologică, întrucât au fost implicate şi două camioane care circulau regulamentar, ambele cu cisterne, iar unul din cele, care transporta carburanţi, a fost lovit cu putere şi a ajuns în decor, răsturnându-se!
Poliţia a comunicat că şoferiţa în vârstă de 26 de ani a BMW-ului a ieşit, „din motive necunoscute încă”, pe contrasens, unde a lovit iniţial primul camion, un Mercedes Actros. Din imagini se poate observa o acroşare a camionului în zona colţului stând faţă şi a roţii stângi.
Camionul cu cisterna de carburanţi mergea în spatele primului camion şi se pare că-n urma primei lovituri, BMW-ul a derapat pe traiectorii necontrolate, ajungând la un impact tot cu colţul stâng al următorului camion, doar că BMW-ul l-a lovit deja cu toată partea sa frontală.
În urma acestui impact şi încercării, probabil, a şoferului de camion de a evita o lovitură între două camioane cu cisterne, acesta a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe câmpul de alături.
Din fericire, deşi accidentul a fost unul grav, cu deformări substanţiale ale vehiculelor, niciun şofer nu a fost rănit. La faţa locului au venit şi salvatorii şi pompierii de la IGSU, pentru a securiza zona cisternei de carburant răsturnată.
Aceştia au efectuat lucrări de răcire cu spumogen a cisternei răsturnate şi, din fericire aceasta a rezistat impactului şi nu a generat scurgeri de carburant pe sol.
Poliţia menţionează că toţi şoferii au fost testaţi cu etilotestul, şi rezultatul a fost 0.00 pentru toţi.
0
1,807
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!