Bertone a lansat primul său automobil propriu, proiectat să ruleze pe combustibil produs din plastic reciclat

30 Decembrie 2022, 11:07
Ilie Toma
Renumita casă de design Bertone din Italia, acolo unde a fost creat designul a sute de modele legendare din lumea auto pentru tot soiul de alte mărci, este acum pe cale de a deveni şi producător auto, lansând primul său automobil propriu, numit GB110 şi programat pentru startul producţiei în 2024. Partea cea mai curioasă este că acest automobil va rula pe combustibil produs din plastic reciclat, iar aici, inevitabil, am vrut să aflăm mai multe.
Denumirea GB110 va aminti neapărat multora dintre noi de supercar-ul EB110 al celor de la Bugatti, creat atunci pentru a celebra 110 ani de la naşterea lui Ettore Bugatti, de unde şi denumirea de EB100. În cazul lui Bertone, denumirea vine de la aniversarea a 110 ani a Gruppo Bertone, şi astfel a apărut denumirea de GB110. Şi nu e vorba de celebrarea naşterii lui Giovanni Bertone, cum am putea crede, or, Giovanni s-a născut în 1884, şi modelul ar fi trebuit să se numească GB140 dacă luăm drept referinţă anul 2024, sau GB138 dacă ne referim la anul curent. Dar asta nu suna la fel de bine ca GB110.
Primul automobil Bertone pretinde a fi un adevărat hipercar în performante. Motorul său e montat median şi va produce 1.100 CP şi 1.100 Nm, dar deocamdată italienii nu divulgă mai multe detalii despre arhitectura acestuia, sau dacă va fi ajutat de vreun electromotor. Ni se spune că maşina va accelera de la 0 la 100 km/h în numai 2,79 secunde, iar de la 0 la 200 km/h în numai 6,79 secunde. În fine, de la 0 la 300 km/h viitorul hipercar italian va accelera în 14 secunde, iar viteza maximă urmează a fi limitată electronic la 380 km/h!
Aşa cum spuneam, marea intrigă vine din faptul că Bertone anunţă că primul său automobil va rula pe combustibil produs din plastic reciclat. Sună ca ceva aproape prea frumos ca să fie adevărat, aşa că merita o atenţie mai sporită. Adevărul e că motorul care va consuma acest combustibil va fi unul absolut normal, cu ardere internă, iar combustibilul menţionat va fi, de fapt, o benzină cu cifră octanică de top, produsă din plastic reciclat, datorită parteneriatului pe care Bertone l-a încheiat cu o companie ce dezvoltă această tehnologie, compania fiind numită Select Fuel.
Ideea acestora e genial de simplă, în esenţă, încât aproape că ajungem să ne întrebăm de ce n-a implementat-o nimeni până acum. Deşeurile de plastic reprezintă o mare problemă a omenirii, dar cu toţii ştim că plasticul e produs, în esenţă, din petrol, prin urmare, ca şi benzina, esenţa formulei sale vine din atomi de carbon şi hidrogen. Respectiv, plasticul poate fi reciclat şi întors înapoi la o compoziţie din care să poată fi produsă benzina sintetică. Cei de la Select Fuel spun că din plasticul reciclat în procesul de producţie, 70% rezultă în benzină şi 30% rezultă în carbon rezidual negru sub formă de pulbere, numit şi negru de fum, care poate fi folosit ulterior pentru producţia de plastic nou sau de anvelope.
De ce n-a implementat nimeni ideea până acum? Ei bine, în mare parte pentru că procesul e energofag, adică are nevoie de destul de multă energie pentru tot lanţul logistic de colectare şi transportare a plasticului şi apoi reacţiile chimice necesare procesului de producţie. Şi el poate fi sustenabil doar dacă pe întreg lanţul sunt minimizate emisiile de CO2, eventual prin energie regenerabilă. Şi chiar dacă producţia unui combustibil din plastic ar genera emisii CO2 la arderea lui în motoarele cu ardere internă, el poate fi benefic dacă privim lucrurile din perspectiva înlocuirii unor cantităţi extrase din sol cu acest tip de combustibil şi mai ales din prisma rezolvării problemei deşeurilor din plastic.
Aşadar, totul sună bine aparent, dar Select Fuel e încă la etapa de pregătire pentru un viitor start de producţie a acestui timp de combustibil creat din plastic reciclat. Şi Bertone nu suflă o vorbă cum ar putea ajunge acel combustibil la nişte staţii de încărcare, ca să poată alimenta şi cei 33 de viitori proprietari ai lui Bertone GB110, că doar atâtea vor fi produse. Cel mai probabil, vor fi declaraţii frumoase, câte un plin la livrare, 1-2 locuri unde poţi alimenta şi eventual nişte bani plătiţi pentru nişte certificate care să te facă să te simţi bine că, deşi tu poţi alimenta şi cu benzină normală, undeva în altă parte Select Fuel va pompa o cantitate echivalentă la o altă staţie de alimentare.
0
3,727
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!