Istoria uitată a lui Lada Eurosamara Baltic, fabricată cândva în Finlanda, cu airbag-uri şi calitate de asamblare de Porsche şi Saab

29 Decembrie 2022, 17:31
Redacţia PiataAuto.md
Despre Lada, toţi ştiu că e o maşină fabricată în URSS, apoi în Rusia, şi că au fost perioade în care maşinile mărcii erau exportate în multe alte ţări. Se mai cunoaşte şi că Lada Samara sau 2108 şi 2109, au fost create cu ajutorul celor de la Porsche Engineering, care fuseseră contractaţi oficial. Dar puţin ştiu sau îşi mai amintesc că a existat un moment în istorie când Lada a fost fabricată în Finlanda! Şi nu s-a întâmplat pe timpurile URSS, ci mai târziu, în anii 90!
Cei din URSS, apoi din Rusia, au încercat multe decenii la rând să exporte maşinile lor pe piaţa europeană şi, deşi unele modele cunoscuseră perioade de vânzări bune, per total cifrele de vânzări au fost relativ mici întotdeauna. Moskvich a fost singurul care a reuşit în anii 60 şi începutul anilor 70 să exporte masiv circa jumătate din producţia sa, având modelul Elite 1500, maşinile fiind produse special pentru cumpărătorii europeni, mult mai luxoase şi mai bune decât cele ce se vindeau pe piaţa internă.
Foto: Cum arăta interorul lui Moskvich Elite 1500 pentru piaţa europeană

Volga a exportat mult în ţările Benelux, adică Belgia, Olanda şi Luxemburg, având fondată acolo o companie, pe nume Scaldia, care perfecţiona maşinile pentru cumpărătorii europeni înainte de le vinde. Mai mult ca atât, acea companie a ajuns să monteze şi motoare diesel Peugeot pe modelele GAZ-21 şi GAZ-24, pentru a le face mai atractive pentru europeni!
Foto: Volga GAZ-24 Scaldia, cu motor diesel

Cei de la Lada vindeau ediţii mai bine dotate şi mai luxoase ale modelului 1500, cunoscut la 2103 în răsărit. Dar, odată cu apariţia lui Samara, Lada îşi dorea să se impună pe piaţa europeană cu un model modern, iar presa germană chiar anunţa cu mândrie că Porsche Engineering tocmai i-a ajutat pe cei de la Lada să creeze modelul Samara şi o făcuseră în paralel cu ajutorul oferit celor de la Seat pentru Ibiza, motiv din care cele două modele aveau unele componente similare.
Foto: Pagină de revistă din Germania, cu titlul „În ambele există un Porsche”, cu Lada Samara şi Seat Ibiza

Chiar şi aşa, calitatea fabricării la AvtoVAZ mai lăsa multe imperfecţiuni, pe care dealerii europeni trebuiau să le înlăture, dacă voiau să vândă maşini. La începutul anilor 90, când AvtoVAZ intrase în criză, această calitate scăzuse şi mai mult, aşa că era nevoie de o soluţie mai inovativă, dacă Lada mai voia să reziste pe piaţa Europei. Atunci finlandezii de la Valmet le-au propus soluţia: fabricarea lui Lada Samara la una din fabricile lor din Finlanda!
Cele două părţi au ajuns la un acord în 1995, iar finlandezii au fost practic singurii care au investit în acest proiect prin modernizarea modelului şi în pregătirea fabricii, o sumă care se cifra la circa 17 milioane de dolari pe atunci. La 9 octombrie 1996, producţia modelului redenumit în Lada Eurosamara, iar pentru unele pieţe în Lada Baltic, era oficial inaugurată la fabrica Valmet din Uusikaaupunki.
Foto: Inaugurarea oficială a producţiei lui Lada Eurosamara în Finlanda, la 9 octombrie 1996

Valmet Automotive e o fabrică contractoare, care asambla pe atunci şi mai asamblează tot felul de modele pentru marii producători auto, mai ales când aceştia au nevoie de capacităţi de producţie temporare, pe durata a câţiva ani. Astfel, la aceeaşi fabrică unde pornise producţia lui Lada, se asamblau Porsche Boxster, Opel Calibra decapotabil şi modele Saab! Prin urmare, finlandezii au asigurat o calitate identică de fabricare atât pentru Lada, cât şi pentru Porsche sau Saab.
Caroseria maşinii era produsă integral în Finlanda, de la turnarea metalului în forme până la asamblarea ei şi vopsire. De asta, maşinile rezultate puteau fi deosebite de la o poştă că nu sunt fabricate în Rusia, pentru că vopseaua şi lacul pe ele erau aplicate la perfecţie, aşa cum celor de la VAZ nu le reuşea niciodată.
Foto: Fabricarea caroseriei lui Lada Eurosamara în Finlanda

Componentele motoarelor, ale suspensie şi transmisiei veneau din Rusia şi parţial de la furnizori occidentali, iar asamblarea acestora să făcea tot în Finlanda.
Foto: Fabricarea Lada la uzina din Finlanda

Panourile de plastic din interior erau produse în Europa, la fel ca şi planşa de bord şi chiar toate scaunele. Astfel, acestea deveniseră mai profilate, mai confortabile şi mai rezistente în timp.
Mai mult ca atât, finlandezii au decis să pună şi un airbag pe această maşină, prima dată pe o Lada. Aşa îl achiziţionat de la furnizori europeni, cu tot cu senzori şi-l montau la Lada Eurosamara. Oglinzile, ştergătoarele, blocurile optice şi multe alte mici detalii veneau tot de la furnizori europeni şi erau de o calitate net superioară faţă de maşinile fabricate la VAZ.
Foto: Pagină din pliant finlandez cu Lada Eurosamara, unde se poate vedea airbag-ul inscripţionat pe volan şi profilarea scaunelor şi a panourilor uşilor

Au fost create două versiuni — L şi GL, L fiind standard şi GL versiunea de lux. Versiunea L era mai aproape ca aspect de original, în timp ce GL avea bare de protecţie mai aerodinamice, vopsite în culoarea caroseriei, şi un calandru diferit. Maşina primise şi jante de aliaj uşor.
La interior, acesta fusese puternic înnobilat şi chiar apăruseră versiuni cu inserţii masive de lemn pe planşa de bord, la locul şoferului, într-un stil specific Saab şi Volvo de atunci. Ce mai, maşina se transformase într-un model european!
Cumpărătorii puteau alege între mai multe culori, existau şi broşuri de configurare, iar planurile erau măreţe, să se asambleze câte 20.000 de maşini anual.
Foto: Gama de culori Lada Eurosamara

Maşinile deveniseră populare mai ales în Finlanda şi în Germania, unde erau apreciate ca una din cele mai ieftine opţiuni de a avea o maşină decentă. Se punea un mare accent pe fabricarea în Finlanda, iar germanii ştiau ce înseamnă Valmet şi calitatea finlandeză, aşa că au avut încredere în aceste maşini, mai ales că ele costau doar 15-17 mii mărci.
Totuşi, cu vânzări importante doar în două ţări şi mult mai mici în alte regiuni, până în 1998 s-au produs doar vreo 14.000 de exemplare Lada Eurosamara Baltic, până când producţia a fost sistată, mai mult din cauza problemelor de la VAZ, decât din cauza finlandezilor, care erau dispuşi să continue proiectul. Acele maşini fabricate în Finlanda, însă, s-au dovedit a fi excepţional de bine asamblate şi durabile în timp, unele din ele neavând rugină şi la 20 de ani de la fabricare şi fiind tot cu vopseaua originală pe caroserie. Ba chiar a fost o perioadă în care pasionaţii de Lada căutau maşinile baltice, ştiind că sunt mai bune din auzite, dar fără a şti exact motivul din care acestea erau atât de bune!
1
9,175
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!