Un şofer al unui Haval din China a trebuit să meargă 5 ore cu 100 km/h, după ce i s-a blocat cruise-control-ul

9 Decembrie 2022, 11:01
Redacţia PiataAuto.md
O întâmplare neobişnuită a avut loc la 2 decembrie în China şi a fost raportată recent de poliţia din provincia Hunan. Un şofer al unui Haval H6, unul din cele mai populare modele din China, a trebuit să meargă pe autostradă 5 ore în continuu cu viteza constantă de 100 km/h, după ce i s-a blocat sistemul de cruise-control şi n-a mai putut fi deconectat.
Şoferul, le nume Luo, a relatat că a descoperit problema la scurt timp după ce ieşise din oraşul Zhuzhou. Atunci a văzut că sistemul cruise-control nu se dezactivează, iar maşina nu răspundea nici la pedala de frână.
Şoferul a sunat la poliţie, iar două echipaje i s-au alăturat în scurt timp pe autostradă, circulând în faţa sa şi în spatele său cu girofarul pornit şi atenţionând ceilalţi şoferi să se ferească din cale. Poliţia a contactat şi inginerii de la Haval, care n-au avut nicio soluţie pentru a opri maşina în mod urgent, decât ca aceasta să fie lăsată să ruleze până-şi epuizează tot combustibilul din rezervor. Nici frâna de mână acţionată încet, nici eventuala oprire a motorului cu cheia n-a fost printre soluţiile sugerate.
Astfel, acel Haval a parcurs puţin peste 500 km pe autostradă, timp de 5 ore, până i s-a terminat benzina din rezervor şi abia atunci a oprit în siguranţă. Maşina a fost ulterior preluată pentru investigaţii, care vor fi desfăşurate de autorităţile chineze în siguranţa traficului, dar şi de ingineri Haval. Dacă se va descoperi o problemă specifică modelului, autorităţile ar putea impune o rechemare obligatorie în service a acestui model.
Foto: Modelul de maşină implicată în incident, Haval H6, imagine simbol
0
49,504
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!