(VIDEO) O fentare a unui tractor pe un traseu din Polonia sfârşeşte cu un accident, la un pas de a face victime

7 Decembrie 2022, 16:17
Redacţia PiataAuto.md
Un accident neobişnuit, de rezonanţă, s-a produs ieri în Polonia lângă oraşul Debica, între un tractor agricol cu remorcă şi un autoturism, fiind provocat într-un mod absurd, dar totodată fiind la un pas de a face două victime.
Un Seat ieşise la o depăşire a unui tractor, dar acesta ajunsese deja într-o zonă cu linii continue, unde depăşirea e interzisă. La un moment dat, şoful din Seat a făcut o manevră prin care a fentat tractorul, acesta fiind nevoit să frâneze şi să o ia spre dreapta, doar că imensul tractor se îndrepta deja spre un om aflat pe marginea drumului. Acel om a reuşit să fugă din calea tractorului, iar şoferul din tractor a luat înapoi stânga pentru a-l evita, lovind şi Seat-ul. În urma loviturii şi manevrei, şi tractorul s-a întors, fiind la un pas de a se răsturna şi fiind susţinut doar de articularea cu remorca, care rezistase. Deci, puteau fi grav răniţi atât conducătorul tractorului, cât şi omul care se afla alături de drum.
Explicaţia şoferului din Seat a fost că a vrut să vireze la stânga în această intersecţie, aşa că a încercat să se poziţioneze pentru acea virare. Din fericire, până la urmă accidentul s-a lăsat doar cu pagube materiale, niciun om nefiind rănit, însă totul era mult prea aproape de a decurge mai grav. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,143
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!