Accident în lanţ, cu maşini răsturnate în lipsa unui acostament, produs pe traseul Leova-Hânceşti din Moldova

14 Ianuarie 2023, 09:22
Redacţia PiataAuto.md
Un accident în lanţ neobişnuit prin numărul mare de maşini implicate şi răsturnări a două dintre maşini a avut loc pe traseul Leova-Hânceşti. Accidentul s-a produs joi, 12, ianuarie, dar primele informaţii primite la redacţie erau atât de contradictorii, încât a luat ceva timp să le verificăm cu poliţia din teritoriu şi chiar şi aşa, doar o maşină răsturnată pare să fi fost documentată.
Totul s-a produs în condiţii de polei, greu de sesizat pentru şoferi. Porţiunea de traseu e una cu strat nou de asfalt, întrucât drumul dintre Leova şi Hânceşti e în reparaţii de mai mult timp. Se pare că iniţial un microbuz ar fi derapat şi a ajuns în afara drumului, răsturnându-se.
Câteva maşini au oprit pe partea incidentului, iar de cealaltă parte ar mai fi încercat să oprească cineva. Doar că acolo nu există un acostament amenajat, diferenţa de nivel între carosabil şi zona alăturată fiind mult prea mare, problemă semnalată de un vizitator de-al nostru acum o lună pe acelaşi traseu, într-un articol cu video, după cum se poate vedea şi-n imaginea de mai jos.
Astfel, după ce o maşină ar fi încetinit în dorinţa de a acorda ajutor, s-a pomenit că nu are unde se refugia, iar de aici până la un accident în lanţ cu 5 automobile a fost doar o clipă, accident favorizat de poleiul de pe traseu. Ultima maşină din lanţ, în dorinţa de a evita accidentul, a luat-o spre dreapta, dar, din nou, în lipsa unui acostament, această maşină s-a răsturnat.
Poliţia anunţă că, din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar toţi şoferii au fost testaţi la alcoolemie şi au avut rezultat zero.
0
9,941
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!