Faceţi cunoştinţă: noua Dacia Spring Extreme, versiunea de 65 CP a maşinii electrice din gama mărcii româneşti

13 Ianuarie 2023, 14:02
Redacţia PiataAuto.md
De când s-a lansat Dacia Spring, modelul electric a fost unul controversat, pe de o parte atingând cifre impresionante de vânzări în România, iar pe de altă parte fiind în permanenţă criticat pentru puterea prea mică a motorului său şi autonomia relativ redusă în viaţa reală, iar toate astea pe lângă dimensiunile evident compacte. Ei bine, acum Dacia vine să rezolve aceste critici prin lansarea lui Sprint Extreme, versiunea cu motor de 65 CP a modelului său electric, care mai aduce şi alte câteva îmbunătăţiri.
Versiunea normală a lui Dacia Spring are doar 44 CP, aşa că noul Spring Extreme aduce o creştere de putere de aproape 50%, cu 21 CP mai mult. Dacia nu menţionează cifre exact de acceleraţie, dar promite, în mod evident, un dinamism mai mult pentru noua versiune. Se spune, însă, despre un nou reductor, prin care electromotorul îşi va transmite puterea roţilor.
De asemenea, Dacia nu menţionează vreo schimbare în bateria sa, prin urmare, cel mai probabil, avem de-a face cu aceeaşi baterie de 27,4 kWh net. Deşi motorul lui Spring Extreme e mai puternic şi ar trebui să consume mai mult, Dacia menţionează aceeaşi autonomie de 305 km în ciclu urban WLTP, ca şi versiunea de 44 CP. Doar cifra de autonomie mixtă WLTP diferă, ea fiind de 230 km la versiunea de 44 CP şi de 220 km la noua versiune Spring Extreme de 65 CP.
Toate celelalte elemente de distincte de pe Spring Extreme ţin de elemente de decor, design sau echipări oferite standard. În Franţa, preţul noului Spring Extreme va fi cu 1.500 euro mai mare decât al unui Spring de 45 CP, care va fi produs în continuare.
0
3,306
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!