Frânele de performanţă de pe Tesla Model Y s-au dovedit a fi nişte capace roşii, pe aceleaşi frâne standard

11 Ianuarie 2023, 13:32
Redacţia PiataAuto.md
În luna august a anului trecut, Tesla a anunţat mici actualizări la sistemele sale de frânare, atât de des criticate că sunt departe de a rezista unei folosiri mai intense, în raport cu puterea de care dispun maşinile electrice pe care acestea sunt puse. Marea schimbare anunţată atunci fusese că pe unele modele, în special pe puntea spate, s-a schimbat furnizorul frânelor, de la compania italiană Brembo, la o companie numită Mando. De asemenea, se menţionase că atunci că Model Y va avea o schimbare de dimensiuni a frânelor de pe puntea spate, dar performanţa de frânare nu va fi afectată. Mai mult ca atât, Tesla a anunţat că odată cu schimbarea din august 2022, toate Model Y primesc standard frâne „Performance”, adică mai performante la frânare. De obicei, frâne mai performante înseamnă etriere mai mari şi mai puternice şi discuri mai mari, eventual, sau mai groase cel puţin. Dar se pare că în acest caz Tesla a mers pe altă cale.
Problema încă nu a căpătat amploarea unui fenomen, pentru că frânele se uzează foarte lent la maşinile electrice, dacă acestea sunt conduse în mod normal. Aşa că ea a fost descoperită de un atelier din SUA, numit ZEVcentric, care e specializat în instalarea componentelor de performanţă sporită pe maşini electrice — frâne mai mari, suspensii sport şi orice îţi poate îmbunătăţi performanţa. Aceştia au fost consternaţi să descopere că etrierele mari şi roşii de pe o Tesla Model Y, produsă după schimbarea din august 2022, sunt, de fapt, nişte capace roşii fixate pe etriere mult mai mici, de mărime standard.
Aceştia au comparat dimensiunile şi au ajuns la concluzia că dimensiunile frânelor şi etrierelor sunt egale cu cele de pe versiunea anterioară Long Range, focusată spre mai puţină performanţă şi autonomie mai mare. Prin urmare, orice ar fi însemnat „Performance Brakes” la această actualizare Tesla, frânele au rămas de facto cam aceleaşi în dimensiuni şi performanţe, dar au primit un capac mare roşu, care să-ţi dea senzaţia că ai frâne mult mai performante.
Foto: Aşa arată frânele după scoaterea capacului

Cei de la atelierul care au descoperit situaţia, spun că sunt revoltaţi şi că situaţia ar fi o inducere clară în eroare a cumpărătorilor, ori, efectiv primeşti doar frâne roşii cu un capac mai mare, iar vopseaua nu reprezintă un upgrade, cu atât mai mult un upgrade de performanţă. Tesla încă nu a comentat în vreun fel această situaţie.
0
15,723
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!