Gata cu monopolul de taxi la aeroportul Chişinău, toate companiile vor putea prelua pasageri

31 Ianuarie 2023, 10:33
Redacţia PiataAuto.md
Până în prezent, la aeroportul internaţional Chişinău, concesionat anterior în gestionarea unei companii private, se atesta un fenomen bizar în funcţionarea serviciilor de taxi. Exista un contract încheiat între o companie de taxi şi aeroport, prin care acestei companii i se garanta dreptul de monopol la preluarea pasagerilor de la aeroport. Toate companiile puteau aduce din alte destinaţii pasageri la aeroport, dar acei taximetrişti trebuiau să plece fără pasageri înapoi, întrucât taximetriştii locali de la aeroport îşi revendicau dreptul ca doar ei să preia comenzile.
Acum autorităţile anunţă că acel contract a expirat, iar un alt contract nu a fost încheiat cu vreo altă companie, chiar dacă pe site-ul aeroportului fusese anunţată o licitaţie de încheiere a unui nou contract, ce trebuia să aibă loc în ianuarie 2023. Întrucât aeroportul a revenit acum în gestiunea statului, după o decizie de judecată, autorităţile au putut interveni în excluderea acestei practici ce lăsa de multe ori senzaţia că nedreptăţeşte pasagerii şi alţi operatori de taxi.
Astfel, ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale din Moldova, Andrei Spânu, anunţă că operatorii de taxi vor avea o parcare amenajată, iar la terminal vor fi amplasate indicatoare care vor ghida pasagerii spre locul de preluate a taxiurilor. Taximetrele vor trebui să se alinieze într-o coloană şi vor prelua la rând pasagerii, după principiul primul venit, primul servit. Taximetriştii nu vor avea voie să stea la ieşire şi să preia pasageri înaintea altora, ci vor trebuie să aştepte în rând, alături de colegii or, astfel încât toţi să poată prelua pasageri cu un timp comparabil de aşteptare. Cel mai important, însă, e că toţi taximetriştii cu acte în regulă vor putea prelua pasageri de la aeroportul internaţonal Chişinău.
0
2,481
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!