Motorul rotativ Wankel revine în lumea auto pe noua Mazda MX-30 R-EV cu o reţetă discutabilă

13 Ianuarie 2023, 18:18
Ilie Toma
Motorul cu piston rotativ Wankel revine de azi în lumea auto, după mai bine de un deceniu de pauză, de când a ieşit din producţie Mazda RX-8. Renaşterea sa are loc tot pe un model Mazda, fiind vorba de MX-30 R-EV, sau o versiune plug-in hibrid a modelului ce era catalogat anterior doar ca unul pur electric.
Mazda ia şi aici o abordare diferită faţă de toţi ceilalţi producători auto, neînţeleasă de mulţi. După ani în care inginerii săi au fost sceptici faţă de maşini electrice, Mazda a lansat MX-30 în versiunea sa pur electrică, maşină care promitea doar 200 km autonomie cu o bateri de 35,5 kWh, dar care, în viaţa reală, aşa cum am testat şi noi, se apropia adeseori de puţin peste 100 km, iar dacă mai excludem şi cei vreo 35 km în care erai avertizat în permanenţă că bateria e aproape de epuizare, îţi mai rămâneau vreo 85 km de condus liniştit. Deci, un fiasco în materie de maşini electrice, deşi maşina se conducea plăcut şi e interesantă ca design. Iar funcţia de fast charge, deşi promitea până la 50 kW, de facto adeseori ajungea la maxim 30, sau chiar la 17-20 kW încărcare, ceea ce o făcea de-a dreptul năbădăioasă.
Acum, în loc să-i mărească eventual bateria şi odată cu asta autonomia, aşa cum ar fi aşteptat cei mai mulţi pasionaţi de maşini electrice, Mazda a decis că un motor pe benzină e soluţia, şi nu oricare ci unul rotativ, de tip Wankel. Sună de neînţeles la prima vedere, or, asemenea motoare Mazda le-a folosit pe maşinile sale sport, nu pe SUV-uri.
Aşadar, dacă motorul 13B Renesis de pe Mazda RX-8 de cândva avea două pistoane rotative, a câte 654 cm cubi fiecare, într-un volum total de 1,3 litri şi scotea aproape 200 CP, pe care-i trimitea pe puntea spate, atunci motorul noii Mazda MX-30 R-EV are un singur piston rotativ, de 830 cm cubi, deci 0,8 litri, cum ar veni, din care scoate 74 CP şi 116 Nm.
Paradoxul e că motorul nu trimite această forţă în mod mecanic spre roţi, ci spre un generator de electricitate, care trimite energia în baterie, o baterie de două ori mai mică decât la versiunea pur electrică, având acum 17,8 kWh capacitate. Iar energia din acea baterie alimentează un electromotor similar cu versiunea pur electrică, doar că e ceva mai puternic, de 170 CP în loc de 145. Tracţiunea se realizează pe puntea faţă, iar pe spate e doar o suspensie cu bară de torsiune.
Aşadar, marea revenire a motorului Wankel e în formă de 0,8 litri şi 74 CP şi cu rol de generator electric fără a propulsa direct roţile, pe o maşină mai slabă decât ultima Mazda cu motor rotativ, mai grea, cu tracţiune faţă şi cu înălţime mai mare. Ar trebui oare toată această reţetă să entuziasmeze vreun fan Mazda?
Mazda spune că bateria de 17,8 kWh va putea asigura o autonomie de 85 km, în regim pur electric, înainte ca includerea motorului Wankel să fie obligatorie. Acea baterie poate fi încărcată de la priză, inclusiv fast-charge. Dar, dacă va fi nevoie, rezervorul de 50 de litri de benzină şi prezenta motorului cu combustie va favoriza distanţe mai lungi. Însă nu foarte repede, pentru că viteza maximă a noii Mazda MX-30 R-EV a rămas limitată la 140 km/h! Dezamăgire pentru fanii Mazda? Foarte probabil, cel puţin ingredientele anunţate din toate această reţetă cam spre aceste gânduri duc.
Maşina nu va fi nici foarte rapidă în accelerări, prinzând prima sută în 9,1 secunde.

Ei bine, poate e ceva ce ar trebui să ne inspire fascinaţie la nivel de tehnologie pe acest model, totuşi? Mazda MX-30 R-EV are, iată, funcţie V2L, adică poate fi conectată la o casă şi poate transmise electricitate către întreaga casă, aşa cum fac mai multe dintre maşinile electrice moderne, în special cele coreene sau americane. La Mazda, asta înseamnă că acel motor Wankel începe practic a funcţiona ca un generator electric pentru casa sa. Dar şi aici vine dezamăgirea, pentru că puterea maximă pe care o poate furniza e de doar 1,5 kW. Asta înseamnă că niciun aparat consumator mai mare de electricitate nu va putea fi conectat, nici măcar un aspirator, eventual, nemaivorbind de vreo pompă de apă în caz de intemperii naturale. Doar iluminare de casă şi mici consumatoare. Pentru comparaţie, Hyundai Ioniq 5 oferă o putere de 3,6 kW către casă prin această funcţie, deja o putere ce permite şi conectarea utilajelor mai mari. Şi modelul coreean o face doar cu bateria sa, în timp ce Mazda ar fi putut utiliza motorul rotativ pentru a oferi şi 9 kW de energie dacă-şi dorea, dar şi aici a mers pe calea parametrilor modeşti.
Aşadar, nu prea mai rămâne nimic care să încânte la maşina asta. Fanii de maşini electrice o vor considera o soluţie incompletă şi stângace. Fanii de maşini hibride sau plug-in hibride se vor întreba ce primesc ei în schimb, de fapt, de la un motor Wanker, faţă de un motor simplu de Toyota, de exemplu, pe ciclu Atkinson, cu 4 cilindri, care funcţionează o veşnicie fără probleme, în timp ce reputaţia lui Wankel era mai degrabă una de bătăi de cap, pe care le acceptai doar de dragul sportivităţii. Iar fanii sportivităţii Mazda se vor întreba unde e sportivitatea într-un motor de 0,8 litri şi 74 CP, pus pe o maşină ce atinge prima sută în 9,1 secunde şi prinde maxim 140 km/h, singurul rol al căruia e să producă electricitate. Poate există şi o altă viziune, un alt punct de atracţie al acestei maşini, dar noi deocamdată nu-l vedem.
0
4,810
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!