O companie din Canada a prezentat un cărucior electric inteligent, care merge singur şi are tehnologie folosită pe maşini autonome

7 Ianuarie 2023, 14:56
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani, auzim tot mai des de tehnologia de condus autonom pentru maşini sau camioane. Pe unele modele, precum cele de la Tesla, ea e integrată deja în serie, dar vine cu obligativitatea de a fi urmărită de cel de la volan. Pe altele, încă experimentale, precum maşinile celor de la Cruise din SUA, vehiculele se conduc deja singure, fără un şofer în habitaclu, şi chiar oferă servicii de taxi pentru pasageri în Los Angeles, sub formă de experiment monitorizat cu atenţie de la distanţă. Şi toată această tehnologie nu putea să nu aducă beneficii şi-n alte domenii. O companie din Canada, pe nume Gluxkind, a luat de curând premiul de onoare la Consumer Electronics Show din Las Vegas pentru implementarea acestor tehnologii pe un cărucior electric inteligent cu funcţii de condus autonom, numit Ella.
Gluxking e un startup fondat în anul 2020 de doi soţi, Kevin Huang şi Anne Hunger, care au devenit tineri părinţi. Cu o afinitate spre ştiinţă şi tehnologie, aceştia au conceput un cărucior inteligent revoluţionar, zic ei, care să înglobeze toate tehnologiile relevante din lumea maşinilor electrice şi a condusului autonom. Aşadar, ce poate face acest nou cărucior, care tocmai a fost premiat la CES 2023?
Soţii Kevin Huang şi Anne Hunger, autorii ideii şi fondatorii Gluxkind

Ei bine, în primul rând are propulsie electrică, cu 2 electromotoare! Ambele sunt poziţionate pe roţile spate, fiecare punând în mişcare câte o roată. Astfel, pe rampe căruciorul nu mai trebuie împins cu greu la deal, el se autopropulsează. Sigur, propulsia electrică nu funcţionează doar la urcări, dar acolo părinţii vor simţi cel mai palpabil beneficiu.
În mod similar, la coborâri în pante electromotoarele regenerează energia, ca şi la maşinile electrice, şi o pun în baterii. Căruciorul menţine cu ajutorul lor o viteză moderată constantă la coborâre, pentru siguranţa bebeluşului. În funcţie de circumstanţe, frânarea poate fi activată în câteva nivele, iar în caz de pericol, căruciorul opreşte total.
Pe lângă asta, ca şi la multe maşini moderne, căruciorul poate activa automat frâna de parcare, or, cazurile în care cărucioarele o iau la vale când se uită aplicarea frânei de blocare nu sunt o raritate. Astfel, deşi nu se spune exact în ce condiţii, căruciorul va activa automat frâna şi nu va pleca nicăieri.
Mai există încă lucruri nespuse despre noul cărucior, cum ar fi puterea electromotoarelor, capacitatea bateriei sau durata de încărcare a lui, dar, totuşi, lucrurile care sunt deja anunţate şi confirmate sunt cât se poate de intrigante. Spre exemplu, căruciorul are un regim în care leagănă copilul automat, inclusiv prin mişcare înainte şi înapoi. De asemenea, are şi un sistem de generare a zgomotelor de fundal, dintr-o gamă largă la alegere, astfel încât copilul să doarmă mai bine. Şi are şi geo localizare, în caz că unul din părinţi sau bona iese la plimbare cu el, căruciorul poate fi văzut interactiv pe hartă.
Iar partea cea mai intrigantă vine de la condusul autonom. Căruciorul electric are camere şi senzori, exact ca la maşinile electrice, şi analizează tot ce se petrece în jur, identificând alte cărucioare, maşini, biciclete, oameni, ba chiar şi făcând distincţie între alei prin parc, drumuri cu maşini, bănci pe care stau aşezaţi oamenii sau râuri şi lacuri din apropiere de zonele de plimbat, cu tot cu ambarcaţiunile de pe ele. Astfel, în timpul plimbării, acest cărucior analizează în permanenţă toate posibilele riscuri din jur şi te alertează imediat ce apare un pericol pentru cărucior, iar aici vorbim inclusiv de obiecte, traiectoria cărora pare să se îndrepte periculos spre cărucior. Astfel, calculând şi alertând părintele anticipat, căruciorul Gluxkind Ella speră că va putea evita majoritatea incidentelor şi pericolelor care ar putea fi până şi teoretic posibile pentru copilul de la bord.
Foto: Aşa vede şi analizează căruciorul lumea exterioară

Sună ca ceva fascinant de frumos, iar tehnologia autonomă este oficial la stadiul Beta acum, urmând ca ea să fie eventual completată cu manevre de frânare automată sau evitare, executate de cărucior, în funcţie de ce vor arăta testările. Dar deja acum căruciorul poate merge singur alături de părinte, la o distanţă nu prea mare de acesta. Din considerente de securitate, căruciorul merge singur doar dacă simte că bebeluşul nu e la bord, spre exemplu e luat în braţe. În caz contrar, căruciorul trebuie să simtă că părintele e în preajmă şi eventual ţine măcar periodic mâna pe mâner. Dar, odată cu perfecţionarea tehnologiei şi actualizări ulterioare, cine ştie, s-ar putea să ajungem la etapa în care cărucioarele vor plimba singure copiii pe străzi.
Cât costă căruciorul? Preţul anunţat e de circa 3.300 dolari SUA.
0
1,115
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!