Primăria Chişinău apără semafoarele inteligente de 4 milioane de lei şi spune că şoferii sunt inadaptaţi la noile condiţii de trafic

5 Ianuarie 2023, 10:33
Redacţia PiataAuto.md
Acum aproape două săptămâni, scriam despre ambuteiajele de sute de metri, generate după instalarea unor semafoare inteligente, de 4 milioane de lei, la intersecţia bulevardului Dacia şi străzii Băcioii Noi din Chişinău, într-o zonă în care anterior nu se remarcau ambuteiaje. Acum, după revelion, primăria Chişinău a venit şi cu o explicaţie, în care apără noile semafoare, explică cât de inteligente sunt şi spune că ambuteiajele noi sunt rezultatul inadaptării şoferilor la noile condiţii de trafic şi a faptului că mulţi dintre aceştia abuzează şi nu folosesc benzile de circulaţie corect, iar percepţia că traficul s-ar desfăşura cu întârziere acum e eronată.
Explicaţia uimitoare e dată într-un comunicat al Direcţiei Generală de Mobilitate Urbană din cadrul primăriei. Aceştia au inclus şi explicaţia producătorului acestor semafoare inteligente, în care se menţionează lucruri deja ştiute, precum faptul că există camere video cu rol de senzori, care identifică fluxul de vehicule din fiecare direcţie, dar şi prezenţa pietonilor la treceri, iar unitatea de control al semaforului poate ajusta timpi mai mari de culoare verde a semaforului pentru partea care înregistrează un flux mai mare de trafic.
Totuşi, direcţia de mobilitate a primăriei Chişinău mai comunică şi un argument mai relevant, în care menţionează că scopul primar al instalării acestor semafoare a fost atins prin excluderea accidentelor grave produse aici. În mare parte, acest scop a fost atins prin securizarea virării la stânga prin semaforizare separată.
Toate bune, scopul e nobil şi de semaforizare la stânga probabil era într-adevăr nevoie pentru a garanta siguranţa. Dar ambuteiajele puteau fi evitate printr-o soluţie simplă, aplicată peste tot în lume, şi chiar şi în Chişinău la unele intersecţii. Atunci când ai un flux de trafic similar unui traseu naţional, care vine din direcţia a mai multe suburbii spre Chişinău şi efectiv dinspre tot estul şi sud-estul ţării, e evident că-n anumite ore a zile volumul de trafic va fi mare. Deci, e absolut absurd să-l îngustezi la o singură bandă de circulaţie, pentru că asta va crea acele cozi lungi de trafic şi situaţii de conflict şi abuz din partea celor ce vor să intre pe banda din dreapta în ultimul moment.
Care ar fi fost soluţia? Una extrem de simplă — crearea unei benzi de virare la stânga adiţionale, cu o lungime de circa 70 metri, din contul celulei de pe centrul străzii. Din ambele părţi, pentru că ambele benzi ar fi destinate exclusiv virării la stânga. La cât de puţin trafic virează, de fapt, spre stânga, 70 metri sunt suficienţi pentru a asigura spaţiul necesar de staţionare a numărului de vehicule care vor vira la stânga la un ciclu de semaforizare. Iar cele două benzi rămân neîntrerupte pentru deplasare înainte, şi maşinile pot merge pe ele până la linia semaforului inclusiv, doar cei care vor la stânga intrând pe ultimii 70 metri pe banda care apare adiţional spre stânga!
Nu poţi acuza mii sau zeci de mii de şoferi că sunt inadaptaţi şi abuzează, sau că ar avea impresii eronate despre ambuteiaje şi nu ţi-ar înţelege nobila intenţie şi estimările tale sofisticate ca proiectant. Pentru că, dacă numărul lor e atât de mare, asta înseamnă un fenomen şi o consecinţă a unei proiectări prost gândite, cu permisivitate de încălcare scăpată în proiect. Intersecţiile şi mobilitatea urbană trebuie gândite analizând tot ce se mişcă în acea zonă şi cum se mişcă, astfel ca lucrurile să funcţioneze în viaţa reală, intuitiv, fluent şi în siguranţă. Apropo, intersecţia de la Calea Orheiului şi Studenţilor e un exemplu de rezolvare a problemei congestiei prin crearea unei bande adiţionale la stânga. A funcţionat neaşteptat de bine, iar acum acolo, în direcţia ieşirii din oraş, aproape că nu mai există ambuteiaje majore şi abuzuri niciodată, pentru că cineva a căutat o soluţie practică şi a găsit-o.
0
1,259
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!