Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Un VW Golf GTI de acum 30 de ani, cu parcurs relativ mic, scos la vânzare la preţ exorbitant în SUA

27 Ianuarie 2023 - 20:51
Redacţia PiataAuto.md
Primele două generaţii de Golf GTI nu au fost foarte puternice, pentru că nici motorizările obişnuite nu aveau prea mulţi cai-putere. Golf era o maşină în primul rând practică, iar generaţia MK2 era renumită şi pentru o durabilitate excepţională. Iar GTI era un soi de condimentare, care amintea că până şi o maşină relativ banală putea fi plăcută în condus într-o versiune cu un motor un pic mai vioi. Astăzi, însă, GTI-urile din primele generaţii ajung la preţuri incredibile, pe care nu le-am fi crezut posibile acum vreo 5-10 ani.
Dacă la prima generaţie de Golf, versiunea GTI era clară şi fără confuzii, atunci la generaţia a doua au existat şi versiuni GTI cu motor de 1,8 litri, apoi şi cu 16 valve, apoi şi cu motor de 2,0 litri şi 16 valve, ca să nu mai menţionăm versiunile G60, care erau şi mai puternice. Asta a diluat un pic pasiunea fanilor, care s-au pomenit într-o confuzie despre ce însemna un GTI şi ce putere avea.
Ei bine, noi vorbim azi despre un VW Golf GTI în versiune nord-americană, din ipostaza sa finală, de 2,0 litri şi 16 valve, care avea 134 CP. Şi, apropo, această maşină era construită în Mexic pentru SUA pe atunci.
Vizual, maşina e mult mai asemănătoare cu un Golf standard, decât la generaţiile ulterioare. Doar emblema GTI şi jantele BBS de pe acest exemplar îţi amintesc de versiunea sportivă, or, puţini vor fi cei care vor observa şi alte mici detalii.
La interior, scaunele Recaro şi linia roşie de pe planşa de pe bord sunt indiciile clare ale ediţiei GTI.
Maşina atingea prima sută în puţin peste 8 secunde, dar o făcea cu un sunet răguşit şi ştrengăresc, exact aşa cum trebuia să se facă simţit un hatchback sportiv.
Exemplarul ăsta are doar 53 mii mile parcurse, ceea ce echivalează cu 85 mii km. Dar nu vine cu o istorie foarte completă, fiind clar că a fost cumpărat din start în SUA, că a fost deţinut de proprietari din Texas şi Connecticut, şi că nu are înregistrări de accidente în istoria sa. Şi cam atât.
Maşina e fabricată în 1992, însă după 1993 lipsesc înregistrările despre service-uri şi mentenanţe, deci nu e una din acele maşini pe care proprietarii le-au tot purtat istoria cu sfinţenie. Starea maşinii, însă, spun reprezentanţii casei de licitaţii care au scos-o la vânzare, e una impecabilă.
Şi asta pare să motiveze preţul mare. Licitaţia se desfăşoară online şi, la ora publicării acestui articol, mai are peste 2 zile de derulare, dar miza cea mai mare a ajuns deja până la 28.000 dolari SUA. Şi, cum de obicei mizele cresc în ultimele 24 ore cel mai mult la maşinile care trezesc interes, putem intui că preţul final al acestui VW Golf Mk2 va fi şi mai mare de atât, până la valori neaşteptat de exorbitante. De fapt şi 28 mii dolari e deja un preţ foarte mare, mai ales că maşina nu vine cu pretenţii de istorie completă şi păstrare în mâine vreunui colecţionar.
Şi paradoxul e că asemenea Golf-uri Mk2 GTI se plimbau cândva pe străzi, pe lângă noi. Iar azi ele deja se vând la preţuri de maşini noi. Aşa că, cine mai are azi vreun asemenea Golf în proprietate, s-ar putea nici să nu ştie cât i-a crescut valoarea, de fapt.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter